Bugetul local al municipiului Lugoj a fost rectificat cu suma de peste 1.117.000 lei, în cadrul ședinței extraordinare de marți, 21 decembrie, sumele intrând în conturile orașului de la bugetul de stat.
Banii provin din: sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor și municipiului – 194.000 lei; sume defalcate din TVA pentru finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat – 7.000 lei; impozitul pe terenul extravilan – 20.700 lei; subvenții pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbune, combustibili petrolieri – 55.700 lei; venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului – 75.710 lei; venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale -764.760 lei.
Ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Lugoj a mai vizat exprimarea acordului de prelungire, prin act adițional a contractului de închiriere, încheiat pentru imobilul din Lugoj, Spl. C. Brediceanu nr. 7, în care funcționează Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 Lugoj; modificarea agendei acţiunilor sportive pe anul 2021, propuse pentru a fi cofinanţate din bugetul local capitolul 67.02 – ”Cultură, recreere şi religie”, subcapitolul 05.01 ”Acţiuni sportive”, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 66 din 17.05.2021; mandatarea Primarului Municipiului Lugoj să angajeze apărător care să asigure consultanță juridică/asistență de specialitate și să reprezinte interesele municipiului Lugoj/ale primarului municipiului Lugoj/ale Consiliului Local al Municipiului Lugoj, în toate fazele procesuale, în litigiile ce derivă din raporturile juridice deduse judecății formulate de către S.C. Advanced Technology Systems (ATS) S.R.L., împotriva autorității publice locale, în dosarul nr. 4283/120/2021; modificarea și completarea H.C.L. nr. 164 din 30.09.2021 privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiți ”C.N.I.” S.A. a amplasamentului – teren intravilan, în suprafață tabulară de 8.707 m.p.- domeniu public al municipiului Lugoj și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiţii ”Proiect tip-Construire creșă mare”; aprobarea Metodologiei de calcul a chiriei pentru locuințele de tip ANL situate pe raza municipiului Lugoj; aprobarea listei de repartizare pentru locuințele ANL disponibile sau vacante în regim de închiriere.
Toate proiectele de hotărâri au fost inițiate de către primarul Claudiu Buciu.