La operă, la operă, dacă ne descoperă: Invidie, gelozii, răzbunări grotești în culise

De curând, la cel mai recent spectacol transmis radiofonic live de la MET în România, cu prilejul încheierii sesiunii de audiotransmisiuni speciale, protagonistul operei Otello, tenorul dramatic Aleksandrs Antonenko (40 de ani), încă prea tânăr pentru a putea duce până la capăt poate cel mai strivitor rol verdian, capotează la finalul actului al III-lea.

”Norocul” dramaturgic (spectacolul merge închegat: actele I – II – pauză – actele III – IV) constă în faptul că Otello nu mai apare decât vreo 10 minute la finalul operei.

Cu perspicacitatea proverbială pe care îl caracterizează, directorul Metropolitan Opera New York, domnul Peter Gelb are un as în mână; fără a spune nimic își asumă riscul și îl aruncă în arena leilor pe un tânăr debutant american (care figura probabil ca dublură în orice reprezentație a unei Case lirice de prestigiul MET).

Lucrurile s-au precipitat de așa natură încât nu ne-am dezmeticit,  însuși directorul ieșind înainte de aplauzele finale pentru a mărturisi schimbarea operată, publicul ovaționând gestul intempestiv salvator al unei reprezentații, ce ar fi putut deveni altminteri o ruină.

Va trebui să aflăm numele acestui temerar (care sub imperiul emoției colective a trecut aproape neobservat) dar și să-l felicităm, pe cel al dirijorului Adam Fischer care a coordonat muzical reprezentația în mod excepțional, ajutându-și cu tact noul colaborator, total neașteptat. Bravo pentru MET și oamenii săi.

Pentru că altminteri despre cei ai noștri numai bizarerii meschine am auzit. Balerinii români care se socotesc persecutați de Johan Kobborg (viitor fost director al trupei de balet al Operei Naționale din București) în sensul că ei trag ca ocnașii la ansamblul corp de balet, iar partiturile titulare ca prin minune revin unor amici ai ”veneticului” care le oferă substanțiale sinecuri.

Soția lui Kobborg, dedicata balerină Alina Cojocaru (stea a operei Covent Garden dar și a companiei English Național Opera&Balet), o Giselle diafană, de o puritate cuceritoare și o înduioșătoare fragilitate a mărturisit într-un interviu recent că soțul său nu vine la București pentru cei 7000 de euro lunar (alt scandal: un dansator ONB are un salariu net de 20 de ori mai mic) ci pentru a reforma prin viziunea sa concepția actuală despre baletul clasic și contemporan.

Dar se pare că nu sunt promovate îndeajuns valorile autohtone. S-au organizat mitinguri la care s-au asociat și cântăreți și alți membri ai personalului operei. E trist, da nu trebuie să dramatizăm excesiv situația.

Într-unul din fulminantele conflicte de acum câțiva ani de la Scala, dintre  directorul Riccardo Muti și personalul tehnic și cel din orchestră (care solicitau venituri mărite pentru ore suplimentare, concedii plătite mulțumitor și un orar mai relaxat de repetiții), pentru a nu anula o reprezentație cu Traviata, Muti i-a acompaniat 2 ore și jumătate pe soliști la pian, personalul fiind în grevă, fapt nemaivăzut și nemaiauzit. Justificarea?

”Publicul nu trebuie să sufere din pricina conflictelor noastre adesea jenante”. Ridicolul penibil din România este precum candidatura PNL la Capitală, schimbată la 2-3 săptămâni. La operă fuseră numiți, eliberați din funcție și reinstalați, precum într-un vodevil de proastă calitate Vlad Conta și Tiberiu Soare. Ministrul Vlad Alexandrescu este total depășit de problemă, iar eficientul manager-secretar de stat, d-na Corina Șuteu se află de prea puțină vreme într-un viespar în clocot.

După experiența new-yorkeză a conducerii Institutului Cultural Român, să te apuci din nou de la zero cu eradicarea unor metehne endemice este extrem de greu. Cât despre TVR numai de bine; destul o bălăcărește Dragoș Pătraru în propria ogradă (cu un rating bunicel).

Ce să credem? Că propunerile sale extreme (restructurare prin debarasarea de restul personalului inutil, grilă aerisită, programe interesante, divertisment de cea mai bună factură cu tineri actori fără joburi etc) vor da roade? Să facă și domnia sa un program și să se înscrie la concurs!

Dar în fața cărei emisiuni? Cea alcătuită din toți cei pe care-i bălăcărește cu nesaț și vervă de justițiar? Problemele nu par defel simple și nici rezolvabile pe termen scurt.

*Că tot vorbeam de TVR. Draga noastră instituție națională nu și-a plătit datoriile istorice față de EBU. Nu e destul ca în ultimul ceas a găsit firfireii taxei de participare pentru ”Eurovision” (mai 2016, Stockholm), restanțele sunt mult mai mari. Firește că au fost atenționări și avertismente, iar de curând o somație fără negocieri.

Riscăm dacă nu ne mișcăm rapid să nu mai fim admiși pe scena ”Eurovision”. Ce imensă dezamăgire pentru Ovidiu Anton, care s-a zbătut de cinci ori să-și vadă visul împlinit, având în față perspectiva năruirii speranțelor sale! Ce va urma? ”A moment of silence”, vorba piesei?

Probabil că punându-și în funcțiune farmecul din dotare și lingușelile aferente, Iuliana Tudor va alerga după bani și sponsori, salvarea în ultima clipă venind tot de la Guvern și de la premierul Dacian Cioloș, care va activa fondul de rezervă ori va apela la chetă din partea milionarilor încă nepuși sub proprire de către DNA.

Nu există an fără complicații pecuniare. Dar problema nu este cunăscută de atâta amar de vreme?