Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş în colaborare cu Primăria Lugoj şi Comitetul local pentru situaţii de urgenţă Lugoj va desfăşura joi, 17 octombrie, între orele 11 – 12, un exerciţiu de alarmare publică şi intervenţie la fenomene meteo periculoase.

Vor fi implicate efective de la poliţie, jandarmerie, pompieri, ambulanţă, ”Meridian 22”, Salprest, Serviciu sere şi spaţii verzi, E-on Gaz, Enel şi Romtelecom.
”Scenariul exerciţiului are la bază fenomenele meteo periculoase. În urma unei furtuni cad pomi care blochează drumurile, iar câteva garaje şi clădiri iau foc. Atunci se intervine cu efective din numeroase instituţii avizate în acest sens, pentru a se rezolva problemele. Exerciţiul se va desfăşura în perimetrul parcului George Enescu”, spune Aurelian Mustaţă, inspector de protecţie civilă în cadrul Primăriei Lugoj.
Sirenele vor suna în municipiu atât la începerea, cât şi la încheierea exerciţiului. Conform inspectorilor, va fi folosită alarma de dezastre, care se compune din cinci sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de încheiere între ele.
Încetarea alarmei se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de două minute.