Josef Posipal – un lugojean campion mondial la fotbal

Deşi nu mai este de mult timp în prima linie a performanţei, fotbalul lugojean se poate mândri cu… un campion mondial! Josef Posipal, născut la Lugoj, este singurul fotbalist din România care a cunoscut încununarea sportivă supremă. Posipal a făcut parte din echipa Germaniei (de Vest) care a cucerit primul său titlu la Campionatul Mondial din 1954.

Josef Posipal a văzut lumina zilei în urbea de pe Timiş la 20 iunie 1927. Tatăl, Peter Posipal, era etnic german, iar mama, Anna Maria Hillier, avea origini maghiare. La numai 16 ani, după ce face liceul la Lugoj, pleacă în Germania pentru a învăţa meseria de lăcătuş într-o oţelărie din Hanovra (Hannover). În timpul războiului, lucrează la Eisenwerk, într-o fabrică de armament.

Separarea brutală de familie îl va urmări toată viaţa

Din păcate, cursul istoriei va întrerupe brutal legăturile lui cu oraşul natal. Imediat după război, mama rămasă la Lugoj îi scrie, îndurerată, o scrisoare în care îl roagă să evite cu orice preţ întoarcerea în ţară, unde etnicii germani erau deportaţi în lagăre de muncă forţată, în Siberia sau Urali, pentru a compensa pierderile de război cauzate Uniunii Sovietice.

Cu alte cuvinte, mama îl imploră să se despartă definitiv de familie, ştiind că nu-şi va mai vedea vreodată fiul! Acest fapt l-a urmărit toată viaţa pe Posipal, care, în amurgul existenţei sale, începuse să aibă probleme psihice şi repetetate depresii, în care vorbea mereu despre despărţirea definitivă de familia rămasă după „Cortina de Fier”.

Cariera de fotbalist şi-o începe jucând într-o echipă de etnici germani refugiaţi din Est, care se numea „Weissen Adler”. Se transferă la TSV Badenstadt (1943), apoi la Linden07, însă primul său contract de profesionist în toată regula îl semnează în 1947 cu Arminia Bielefeld.

În 1949 trece la Hamburger SV, unde va cunoaşte recunoaşterea internaţională. Posipal avea să primească cetăţenia germană abia în 1951, şi asta pentru că intrase în vederile selecţionerului naţionalei, Sepp Herberger. Ca fundaş dreapta, a jucat 32 de meciuri pentru naţionala Germaniei. A debutat la 17 iunie 1951, în meciul cu Turcia (1-2). Ultimul meci la naţională l-a susţinut cinci ani mai târziu, la 15 septembrie 1956, Germania – URSS 1-2. Unicul gol marcat pentru naţională a fost într-un meci cu Irlanda, câştigat cu 1-0, la 4 mai 1952.

În galeria legendelor lui Hamburger SV

Josef „Jupp” Posipal este considerat şi astăzi una din gloriile echipei Hambruger SV, unde a jucat ca fundaş în culmea gloriei sale, între anii 1949-1958. Site-ul oficial al echipei germane îl pune alături de staruri din toate timpurile, precum Uwe Seeler, Andreas Brehme, Horst Hrubesch, Felix Magath, Manfred Kaltz, Stefan Effenberg sau de englezul Kevin Keegan.

Notorietatea în rândul suporterilor şi-a dobândit-o în 1952, când a refuzat transferul la un club mult mai bogat, care domina categoric fotbalul european: Real Madrid. A jucat 288 de meciuri în tricourile albastru-negru ale HSV, marcând 58 de goluri. În 1953, este selecţionat în Echipa Lumii, care a remizat pe Wembley, 4-4 cu Anglia. A fost unul dintre puţinii jucători cărora li s-a acordat onoarea unui meci festiv de retragere (cu Slavia Praga), însă marele său merit rămâne cucerirea Campionatului Mondial din Elveţia, 1954, în premieră pentru fotbalul german.

„Miracolul” de la Berna, o finală de infarct

Josef Posipal a jucat toate meciurile din campania de calificare plus cele de la turneul final, unde Germania a avut o evoluţie de infarct, de la agonie la extaz! După ce trece lejer de Turcia, cu 4-1, Germania întâlneşte Ungaria, marea putere fotbalistică a acelor ani, la 20 iunie 1954, la Basel. Graţie unui sistem de joc original, numit „WW”, Ungaria nu mai fusese învinsă de peste patru ani, din mai 1950! Rezultatul a fost o adevărată catastrofă pentru nemţi, care au pierdut la un scor greu de imaginat într-un turneu final modern: 3-8!

După un nou meci de baraj cu Turcia, încheiat 7-2, „Mannschaft”-ul lui Posipal şi al fraţilor Walter îşi recapătă încrederea în forţele proprii, trece de Austria cu 6-1 şi ajunge în finala cu aceeaşi teribilă Ungaria. Meciul de la Berna, disputat la 4 august 1954, avea să intre în istoria fotbalului prin frumuseţe şi dramatism. Aşteptările publicului, care vedeau Ungaria lui Ferenc Puskas, Sandor Kocsis sau Nandor Hidegkuti favorita absolută, au fost pe deplin răsplătite. În minutul 8, Ungaria conducea cu 2-0, prin golurile lui Puskas şi Czibor. Max Morlock reduce din handicap în minutul 10, iar Helmuth Rahn aduce nesperata egalare în minutul 18. „Imposibilul” se produce în minutul 84, când acelaşi Rahn semnează triumful Germaniei antrenată de Sepp Herberger. Aşa s-a produs „miracolul de la Berna”, actul de naştere a Germaniei ca mare putere fotbalistică.

Doi lugojeni, colegi de clasă, în finala Campionatului Mondial?!

Interesant este că, alături de „Jupp” Posipal, s-a vorbit despre prezenţa unui alt lugojean în finala de la Berna. Despre ungurul Zoltan Czibor, marcatorul golului din minutul 8, s-a spus nu numai că este din Lugoj, ci a fost şi coleg de şcoală cu Posipal.

Ipoteza este extraordinară: indiferent de scorul finalei, Lugojul ar fi avut oricum un campion mondial la fotbal! Nu am putut confirma ipoteza, însă există numeroase site-uri germane care o susţin, inclusiv forulmul de discuţii al HSV. Există şi surse maghiare care spun însă că Czibor s-ar fi născut la Gyor.

Oricum ar fi, „Jupp” Posipal a rămas în memoria suporterilor drept un sportiv fair play. Marele atacant Uwe Seeler, devenit apoi antrenor la Hamburg, spunea: „Jupp Posipal a fost un exemplu de fair play şi calitate umană, cu mult peste lumea sportului”.

Posipal, lugojeanul devenit campion mondial cu Mannschaft-ul lui Sepp Herberger, avea să moară la 69 de ani, la 21 februarie 1997, în urma unui atac de inimă. Fiul său Peer a dus mai departe ştafeta familiei, jucând pentru echipa Eintracht Braunschweig, aflată la un moment dat în prima ligă germană.