Bibliocicleta, unul din proiectele câștigătoare prin Fondul Ro Bike Valley, care îmbină dragostea pentru lectură cu beneficiile mersului pe bicicletă, își continuă activitatea în municipiu.
După o serie de evenimente reușite desfășurate în mai multe zone ale orașului, iată că a venit rândul cartierului Mondial Bocșei să fie gazda unui eveniment distractiv și educativ, dedicat copiilor lugojeni.
Astăzi, 1 august, începând cu ora 18, Bibliocicleta poposește în curtea Centrului Educativ Socio-Sanitar Sf. Ioana Antida în cartierul Mondialul Bocșei. Copiii sunt așteptați acolo cu jocuri și cărți, având totodată prilejul să asculte povestea ”Biblioteca Ursului”, scrisă de Poppy Bishop.
În lunile următoare, Bibliocicleta va ajunge și la copiii din alte zone ale orașului. La data de 1 septembrie sunt programate activități în Balta lată, iar în 1 octombrie Bibliocicleta vine în Parcul Gării.
Ideea proiectului aparține grupului de inițiativă Bibliocicleta Lugoj, format din Laura Secoșan, profesor consilier la Școala Gimnazială ”Anișoara Odeanu”, Simona Banda, profesor învățământ primar Școala Gimnazială ”Anișoara Odeanu”, Alina Polk, profesor învățământ primar Scoala Gimnaziala ”Anișoara Odeanu” și Daniela Țicu, profesor educator la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Alexandru Roșca”. Bibliocicleta este un proiect finanţat prin Fondul Ro Bike Valley, cu sprijinul Fundația Comunitară Timișoara și susținut de Decathlon România.