Jocul de-a uitarea (sau cum arată fericirea în vacanță)

Prima comedie lirică a lui Mihail Sebastian, ”Jocul de-a vacanța”, a avut parte de trei versiuni TV pe postul național.

Întâia, în alb-negru, cu Violeta Andrei, Florin Piersic, Matei Alexandru ș.a. (este ciudat că musicalul ”Corina” inspirat de creația dramaturgului datorat lui Edmond Deda, muzica și Cella Tănăsescu – textele cântecelor nu a cunoscut o variantă pentru micul ecran, în pofida turneului de mare succes național avându-i drept protagoniști pe Angela Similea, Florin Piersic, care schimbă replici, cântă și dansează fermecător). A doua, în regia regretatei Olimpia Arghir (filmată în plein air)cu un alt dispărut încă tânăr în 2015, actorul George Alexandru în rolul lui Ștefan Valeriu.

Cea mai recentă adaptare TV i-o datorăm înzestratei regizoare Anca Maria Colțeanu, cea care a susținut cu actorii Municipalului lugojean o constantă legătură afectivă, montând pe scena noastră diverse titluri, de la ”Inspectorul de poliție” de J.B. Priestley, la ”Noaptea furtunoasă” a lui I.L. Caragiale.

Angajată de multă vreme a Pro TV/ului, unde girează regizoral emisiunea lui Măruță, care de la un sezon la altul devine tot mai măruntă, ”Accesul direct” de la Antena 1 luându-i literalmente fața, Anca Maria Colțeanu acceptă invitația teleaștilor de la TVR, fie și în sezonul lor prelungit de criză, pentru a monta ”Jocul de-a vacanța”, optând pentru majoritatea scenelor în cadru natural, într-un superb peisaj scăldat de razele binefăcătoare ale soarelui și cu captarea sunetului în priză directă.

Un spectacol de 140 de minute, lung, însă cursiv, cu respectarea admirabilă a textului (micile actualizări ori puținele renunțări la unele replici sunt cu totul nesemnificative).

Dacă ar fi avut o soartă mai norocoasă, un astfel de text excepțional de fluent și coerent scris, scenarizat la Hollywood, s-ar fi transformat într-o comedie romantică de larg impact.

Distribuția Ancăi Maria Colțeanu reține în prim plan seducătoarea Maria Dimulescu, o Corina ”de vis”, cu exuberanțele, neliniștile și misterul ei, jucată cu grație și fragilitate feminină, captivantă și înduioșătoare.

Gheorghe Visu este un Bogoiu melancolic și protector, surprinzător în această partitură. Gabriel Radu – perfect în rolul de comedie suculentă al Maiorului, Adriana Nicolae – o Madame Vintilă la limita dintre suspin și ridicol, la fel toți ceilalți actori adecvați partiturii, fără stridențe ori excese în oricare dintre registre, integrându-se unei viziuni de mare finețe.

Veriga slabă a spectacolului este Demeter Andras, în rolul Ștefan Valeriu, care nu izbutește să își înfrângă tonul emfatic și o oarecare linearitate a evoluției, altfel spus ”livrează” o prestație corectă, dar nu și convingătoare și defel impregnată de emoție sinceră.

Acest dezechilibru este salvat de Maria Dimulescu (Corina), aflată la vârsta rolului, care, intrând într-un joc seducător, nu vrea să-i curme vraja, reîntorcându-se la prozaicul cotidian, păstrând însă într-un loc tainic al sufletului său o amintire atât de prețioasă a jocului de-a vacanța, de-a uitarea, de-a fericirea. Spectacolul Ancăi maria Colțeanu trebuie neapărat editat de TVR Media pe un DVD care să circule în școli, repreyentând un excelent suport de dialoguri incitante, deopotrivă în orele de literatură, cât și în cele de consiliere din cadrul Programului Național ”Școala Altfel”. Așteptă de la ambițioasa regizoare realizarea integralei Sebastian (”Steaua fără nume”, ”Ultima oră”, dar și ”Insula”, un text fascinant, care fie și neterminat poate servi drept inspirație pentru montări în care firul fanteziei este determinant.

Dan Capatos nu uită că în fiecare seară, de luni până joi, să se mândrească ostentativ cu supremația în audiențe, certificată de Kantar Media. Dacă te iei însă după competitori (Pro TV și Kanal D), lucrurile stau taman pe dos. Fiecare își revendică decis locul I.

Nu știm cine ne va scoate din această dilemă, oricum mai puțin importantă, câtă vreme ne situăm în zona tabloidului pamflet, cu exagerări, adesea laborioase mistificări, de dragul unui haz anemic și fără autentic contur de comedie  reușită. La anumite intervale, când subiectele de actualitate trenează (și până când Israela își face buletin, pentru a putea divorța de Liviu la notar) sunt convocați soții Lis, sub pretexte înduioșătoare.

Cel mai recent: un motiv reciclat – doamna Oana nu stă pe-acasă, s-a transformat într-o cariatidă a Mall-urilor bucureștene, o vestală a capitalismului hipercomercial, lăsându-l parțial abandonat și neconsolat pe sărmanul domn Viorel, cu pariurile sale sportive.

Prin casă nu trebăluiește mai nimic, dar Oana invocă motivul vârstei (37 – 73), așadar 36 de ani îi separă, iar pe măsură ce timpul trece, diferențele de aspirații și preocupări se adâncesc tot mai mult.

Cel mai simpatic rămâne faptul că cei doi își asumă, cu umor resemnat, condiția de mascote ale show bizz-ului autohton.