Jakob Muschong – stăpânul oraşelor

S-a vorbit foarte mult despre Lugojul interbelic ca oraş cultural prin excelenţă, iar marile personalităţi de talia lui Traian Grozăvescu, Ion Vidu, Filaret Barbu, Caius şi Tiberiu Brediceanu, Anişoara Odeanu, Valeriu Branişte, Cassian Munteanu etc.

S-a vorbit foarte mult despre Lugojul interbelic ca oraş cultural prin excelenţă, iar marile personalităţi de talia lui Traian Grozăvescu, Ion Vidu, Filaret Barbu, Caius şi Tiberiu Brediceanu, Anişoara Odeanu, Valeriu Branişte, Cassian Munteanu etc. au fost cinstite aşa cum se cuvine de către urmaşi. Din păcate, industria Lugojului din anii ’20-’30, deloc neglijabilă, a fost dată uitării, ca şi figura industriaşului de anvergură Jakob Muschong, considerat un adevărat John Ford al Banatului şi întemeietor al unui veritabil imperiu economic, cu afaceri în domenii diverse: fabrici de cărămidă şi de ţiglă, staţiunea balneară Buziaş, fabrica de ape minerale Phoenix, căi ferate, întinse domenii forestiere, afaceri imobiliare etc.

Lugojul „cultural” avea şi industrie!

La doar 22.000 de locuitori, Lugojul avea, în 1936, nu mai puţin de 11 întreprinderi considerate de prim rang în Banat: Fabrica de ţigle „Muschong J. & Co”, Fabrica de liqueur „Baumel Steiner & Co”, Fabrica de calapoade, „Industria Textilă” SA, Kiszela SA pentru indistria pielei, Fabrica de vatelină „Lâna”, Ţesătoria „Lengyel & Co”, „Mercur” – ţesătorie mecanică, Moara Clara, „Moara şi Ţesătoria” şi Ţesătoria lugojană R. Barat, la care se adăugau trei întreprinderi comerciale mai de seamă (biroul de expediţii „Banatul”, Banca şi casa de economii „Cărăşana”, „Creditul Bănăţean”), precum şi o serie de tipografii, tăbăcării, manufacturi şi ateliere ale meseriaşilor, inclusiv o Corporaţie a Meseriaşilor cu tradiţie etc.

„Visul american” la Lugoj

Dr. Dan Traian Demeter, un atent cercetător al biografiei lui Jakob Muschong, ne-a spus că omul şi-a croit drum în lumea afacerilor pornind de jos, ca simplu muncitor cu braţele. Etnic geman, născut la 12 septembrie 1868 în Sankt Hubert (Banatul Sârbesc), el a condus iniţial o mică fabrică moştenită (situată pe str. Timişoarei), ce aparţinea soţiei sale Margareta Bohn, şvăboaică din Jimbolia. După ce a extins această fabrică, a intrat în posesia alteia (cea de pe str. Bocşei), luată de la un proprietar ce dăduse faliment. Numai cărămida pe care a găsit-o în magazii, valorificată, făcea mai mult decât dăduse pe fabrică.

Dl. Anton Tomin, bun cunoscător al clădirilor istorice ale Lugojului, ne-a declarat: „La Lugoj, Jakob Muschong a avut trei fabrici, două pe str. Timişoarei şi cea care funcţionează şi acum în Mondialul Bocşei, toate construite înainte de 1900. Pe str. Timişoarei, o unitate a fost demolată în perioada 1975-78, iar din cea de-a doua a rămas clădirea care adăpostea cuptoarele de ars şi uscătoria. Sistemul de lucru era simplu: jos, erau plasate două cuptoare mari, circulare, marca Hoffmann, unde se ardea ţigla şi cărămida, iar aerul cald se ridica sus şi era folosit la uscarea acestora”. Apoi, afacerea de la Lugoj s-a extins cu case, vii şi terenuri agricole. Afacerile imobiliare cuprindeau case lângă fostul local „Imperial”, pe str. Mihai Viteazul, în Dealul Viilor, fosta Casă de Cultură a municipiului de pe Bucegi 10 etc.

Muschong, proprietarul staţiunii balneare Buziaş

În anul 1906, sesizând potenţialul turistic şi economic al Buziaşului, Jakob Muscong cumpără staţiunea Buziaş (inclusiv ştrandul şi captările de apă) cu 800.000 de coroane şi întemeiază ceea ce se va numi „Muschong – Băile Minerale Buziaş SA”. În 1907 a început construcţia fabricii de ape minerale „Phoenix”, iar un an mai târziu s-au ridicat câteva stabilimente balneare, Hotel Grand, Hotel Phoenix, centrul de tratament etc. Tot în 1907 s-a zidit Baia „Phoenix” (actuala Baie nr. 1), care se află la intrarea în parcul staţiunii.

Practic, toată viitoarea Întreprindere balneară Buziaş, ulterior Băile Buziaş şi Apemin Buziaş au aparţinut lui Muschong şi familiei sale.

Jakob Muschong mai poseda fabricile de la Lugoj, Fabrica de cărămidă de la Sânnicolau Mare, Fabrica de cărămidă şi ţiglă de la Sântimbru (lângă Alba Iulia), dar şi o fabrică de cărămidă de la Budapesta, condusă de unul din ginerii săi. Muschong deţinea proprietăţi întinse în zona Petroşani, un mare domeniu forestier. Tot păduri avea şi în zona Nădragului, lemnul fiind folosit ca şi combustibil pentru fabricile sale.

Singura staţiune balneară cu cale ferată proprie!

În 1914, turismul balnear începuse să se dezvolte la Buziaş, unde veneau turişti cu dare de mână şi de la Viena. În plus, exista necesitatea transportului lemnelor şi a tuburilor de oxigen pentru fabrica de ape minerale. Aşa a ajuns Buziaşul singura staţiune balneară dotată cu linie ferată proprie (inaugurată la 1914). Calea ferată, cu ecartament normal, avea 2,3 km lungime. Ing. Valentin Ivănescu, din Buziaş, ne-a declarat că, în 1896, când s-a dat în folosinţă calea ferată Timişoara-Buziaş (un an mai târziu, la 22 iulie 1897, s-a inaugurat linia Gătaia-Buziaş-Lugoj), în mod normal, gara din Buziaş ar fi trebuit să fie în apropierea centrului, mai exact pe dealul Bânţilor (după numele familiei Bânţu), lângă spital. Însă primăria n-a avut destui bani, iar compania de căi ferate a amplasat gara unde este acum. Aşadar, linia lui Muschong lega oraşul Buziaş de staţiunea Buziaş.

Acum nu mai există nici o şină, nici un bulon din acea linie. La naţionalizare, în 1948, CFR a concediat tot personalul propriu al liniei Muschong, aducând în loc alţi salariaţi, inferiori ca pregătire.

„Die Kleine Bahn” – trenul cel mic

„Die Kleine Bahn”, trenul mic, a început să circule în 1914, iar cele două locomotive ale sale, „Etelka” şi „George”, deveniseră legendare. Locomotivele, cu tot cu calea ferată, erau proprietatea lui Jakob Muschong. „Etelka” era o locomotivă cu abur (imaginea sa s-a păstrat în numeroase vederi de epocă), iar „George” avea un sistem de propulsie ce azi poate părea oarecum ciudat – pe bază de benzină grea, ca la motoarele de tăiat lemne. Însă, până în anii ’20, astfel de locomotive erau la modă („George” fusese construit de firma germană Deutz în 1912). Din păcate, nu s-au mai păstrat fotografii cu această locomotivă, ci doar cu modele similare din Germania.

Cele două locomotive au continuat să circule până prin anii 1951-52, după care au fost înlocuite de clasicele automotoare verzi, care sunt şi azi în stare de funcţionare (recent vopsite în roşu). „Trenului mic” i-a fost dedicată o remarcabilă lucrare, extrem de bine documentată, semnată de Valentin Ivănescu, Ottmar Loffler şi Alfred Martini, toţi trei originari din Buziaş. În carte apare şi un interviu cu Petru Lazăr, ultimul mecanic de pe „Etelka”.

Soarta vitregă a urmaşilor

Inginerul Valentin Ivănescu din Buziaş ne-a mai spus: „Marele industriaş Jakob Muschong a murit în 1923. După 1948, odată cu venirea comuniştilor la putere, numele său a fost, practic, total renegat, din două motive: apartenenţa la vârfurile burgheziei şi originea sa germană, detestată în mod oficial în perioada regimului stalinist din anii ’50, când deportările etnicilor germani din Banat erau la ordinea zilei.

Cele trei fiice ale sale au murit în mizerie.

Una, care s-a măritat cu un ofiţer maghiar, a plecat la Budapesta (n.r. – este vorba de Emerich Szappanos, directorul fabricii de ţiglă din Budapesta). Alta (Margarethe), a fost măritată tot cu un maghiar, Adalbert Szladek, devenit director al fabricii de la Sântimbru. A treia fiică, Katherina (Katica) s-a căsătorit cu Elemer Patyanszky, cel care a condus, practic, la Lugoj şi Buziaş, grosul afacerilor lui J. Muschong, după moartea acestuia în 1923.

Jakob Muschong nu a locuit în Palatul Muschong!

Actualul sediu impunător al Hotelului „Timişul”, de la intersecţia străzilor Cernei şi Mocioni (Gării), a fost cunoscut în perioada interbelică drept „Palatul Muschong”. Contrar credinţei majorităţii lugojenilor, Jakob Muschong nu a locuit aici, pentru simplul motiv că la data terminării construcţiei, capul familiei era mort deja de patru ani.

Palatul Muschong a fost construit în 1926-27 de către arhitectul Ferenczik pentru familia industriaşului, pe locul unor case mici, deteriorate – după mărturia profesorului emerit Dan Popescu, care face descrierea acestei clădiri, una din cele mai frumoase construcţii clasice ce pot fi admirate azi la Lugoj: „Reşedinţa dispune de subsol, parter, etaj şi mansardă, inclusiv rotonda de pe colţ. La parter se aflau birourile fabricii de cărămidă şi câteva magazine. După ce a fost, ironia sorţii, ani la rând, sediul Partidului Comunist Român, clădirea devine, din 1977-78, sediu al Hotelului Timişul.

Construcţie masivă din cărămidă de cea mai bună calitate (afacerea familiei…), Palatul Muschong are două aripi şi prezintă două intrări laterale şi una principală, pe colţ. Şase coloane cu capitel corintic decorează intrarea de după colţ, încadrând balconul şi cele trei geamuri terminate în semicerc. Acoperişul este întrerupt de opt lucarne, ce ies puternic în relief, cu geamurile mansardei. Pe colţ, clădirea are o cupolă terminată cu un turnuleţ. Şase atlaşi susţin frontonul acestei cupole hexagonale.

Faţada prezintă un joc de linii verticale şi orizontale, ce încadrează geamurile în stil neoclasic, aşezate simetric pe cele două aripi ale clădirii. Basorelieful frontoanelor înfăţişează două personaje antice greceşti, Mercur şi Dionyssos, ce revarsă din cele două cornuri ale abundenţei fructe şi struguri. Sub basorelief e înscris anul construcţiei – 1927. Culorile originale ale faţadei erau ocru, bej şi galben, care contrastau splendid cu roşul intens al acoperişului. Capacitatea de azi a hotelului este de 85 de locuri, în camere de primire cu unul, două sau trei paturi.”

Un monument funerar şi mai multe legende

La fel de impresionant este şi monumentul funerar ce domină cripta familiilor Muschong, Patyanszky şi Szladek, aflat în Cimitirul Romano-Catolic din Lugoj. Legenda care circulă printre lugojeni, cum că Muschong ar fi murit pe când se afla la toaletă, este greu de adeverit, cert este că el e înfăţişat pe acest monument, în mărime naturală, şezând pe un tron. Tânărul care apare pe statuie ca fiind ţinut (prins?) de un înger îl reprezintă pe singurul vlăstar de sex masculin al lui J. Muschong, la care acesta ţinea ca la ochii din cap. Într-o zi fatidică, băiatul, zvăpăiat, se fugărea prin casă cu una din surori. La un moment dat, el a alunecat şi a căzut pe geam într-un arac de trandafir. Trupul său sfârtecat a fost adus la spital, dar băiatul n-a mai putut fi salvat şi a murit după două săptămâni, urmare a unei peritonite cu complicaţii. Zgârcit din fire, se spune că bătrânul Muschong ar fi adunat de la spital toate sticlele cu apă minerală, după moartea unicului său fiu.

Şi alte poveşti ce mai circulă prin viu grai vorbesc despre Jakob Muschong ca despre un om ursuz, deşi le dădea angajaţilor porc de sărbători şi lemne de foc. Iată una din ele: „Pe când venea cu birja de la Balinţ spre Lugoj, Muschong a pierdut pe drum o geantă cu bani, undeva pe la Coştei. Suma, ridicată de la bancă, era mare (salariile muncitorilor). Când a ajuns în dreptul fabricii de pe str. Timişoarei, Muschong a întors birja, şi s-a întâlnit cu un ţăran cu o vacă, ce avea geanta pierdută în vârful unui par (omul nu avusese curiozitatea s-o deschidă). După ce a primit geanta intactă, Muschong i-ar fi dat ţăranului, ca răsplată, o sumă infimă, spunându-i: du-te să-ţi iei o cârpă, să te spânzuri, că n-ai ştiut ce să faci cu banii!” Desigur, nu ştim cât de adevărată este povestea care-l pune pe acest om bogat într-o lumină atât de nefavorabilă (cam aşa sunt priviţi cam toţi bogătaşii în imaginaţia populară), cert este că numele lui „Moşung”, cum îi spun bănăţenii, a rămas viu până azi.

De o imagine mult mai bună s-a bucurat ginerele său Elemer Patyanszkz, cel care a preluat afacerea familiei, şi despre care bătrânii de la Lugoj şi Buziaş povestesc că venea adesea cu automobilul său Buick, se interesa de oameni, îi ajuta de oricâte ori era nevoie şi nu avea aere de superioritate. Mărturii impresionante despre Elemer Patyanszky sunt cuprinse într-un interviu acordat la Buziaş d-lui Ivănescu de către Ilona Nagy, secretara lui Patyanszky între anii 1931-1941.

Elemer Patynszky a murit în 1973 şi este înmormântat şi el în cripta de la Lugoj, alături de Adalbert Szladek (m. 1960) şi de fiul acestuia, Rudolf, care s-a stins la 29 octombrie 1999.

{jathumbnail off images=”images/!poze_site/ianuarie_2012/3_ian/muschong.jpg”}