Municipalitatea lugojeană se însrie pe lista orașelor care încearcă să implice activ cetățenii în administrarea urbei, prin lansarea unei aplicații mobile de sesizări a problemelor
Primăria municipiului Lugoj a lansat aplicația mobilă ”I love Lugoj”, care permite cetățenilor să transmită sesizări către administrația locală.
Din acest moment, lugojenii sunt invitați să se implice activ în viața orașului, folosind tehnlogia actuală, pentru a construi o comunitate cât mai conectată și mai eficientă.
”Este un instrument modern, care facilitează comunicarea directă dintre cetățeni și administrația locală. Prin intermediul acestei platforme, locuitorii Lugojului pot raporta problemele apărute în comunitate, iar echipa Primăriei poate acționa eficient și rapid pentru rezolvarea acestor situații”, a spus în deschidere primarul Călin Dobra.
Discutăm de o aplicație mobilă care permite cetățenilor să transmită sesizări către administrația locală, cu privire la mai multe tematici din spațiul pubic: infrastructură, iluminat stradal, curățenie, siguranță urbană.
”Orice cetățean care descarcă această aplicație și se înscrie în cadrul ei, poate face o sesizare directă către administrația locală, selectând locația și descriind problema apărută. Avem și un clip de promovare în acest sens, unde împreună cu colegii vom promova intens această aplicație, inclusiv pe rețelele de socializare, și cu sprijinul presei, evident, pentru a ajunge la cât mai mulți lugojeni”, a declarat Călin Dobra.
Locuitorii sunt invitați să se implice activ în viața orașului
Aplicația ”I love Lugoj”este disponibilă gratuit, pe orice smart phone cu sistem de operare Android sau IOS.
Cu această aplicație, este încredințat primarul Dobra, Lugojul va face un pas important spre digitalizare și o dezvoltare urbană inteligentă.