Un film postat pe YouTube de către Petre Corici arată imaginea Intreprinderii Textile din Lugoj în 1987, la aniversarea a 70 de ani de la înfiinţare. Imaginile de epocă sunt foarte valoroase, pentru că fac parte din puţinele mărturii filmate ale anilor ’80 despre această mare fabrică, de tradiţie la Lugoj, astăzi devenită amintire.
Un film postat pe YouTube de către Petre Corici arată imaginea Intreprinderii Textile din Lugoj în 1987, la aniversarea a 70 de ani de la înfiinţare. Imaginile de epocă sunt foarte valoroase, pentru că fac parte din puţinele mărturii filmate ale anilor ’80 despre această mare fabrică, de tradiţie la Lugoj, astăzi devenită amintire.
La 3 ianuarie 1907 lua fiinţă, la o distanţă de 1,5km de oraş, pe drumul Buziaşului, Industria Textilă Lugoj, avându-l ca proprietar pe marele industriaş Wilhelm Auspitz din Trieste (azi, oraş în Italia, la graniţa cu Slovenia). Din documentele vremii rezultă că Auspitz şi asociaţii „au cumpărat teren arabil în suprafaţă de 4 jugăre, pentru ca la 1908 să mai cumpere 7 jugăre, toate situate în partea de sud a drumului Buziaşului (….) pe care s-a clădit întreprinderea” (n.r. – cunoscută drept Unitatea A), plus 8 jugăre de teren vizavi de fabrică, unde se găseşte azi Colonia ITL. Pe lângă W. Auspitz, documentele consemnează o serie de membri externi, precum Richetti de Terralba Odon din Triest, care a participat cu 500.000 de coroane, Schweizer Bankverein (bancă cu sediul în St. Gallen – Elveţia) – 250.000 cor., dr. Daniel Politz din Trieste – 25.000 cor., Hukauf et Buhle, întreprindere comercială cu sediul în Altona – 50.000 cor., Schuler Lajos – director de fabrică din Brăila – 25.000 cor. şi Alfred Klein, comerciant din Lugoj, cu 25.000 cor. Aşadar, în anul răscoalei din 1907, lugojenii făceau şi ei revoluţie…, însă una industrială.
Sub diversele denumiri care au urmat, societatea s-a dovedit a fi o afacere de succes, majorându-şi capitalul an de an într-un mediu concurenţial… capitalist în adevăratul sens al cuvântului. După marea Unire, la începutul anilor ’20, fabrica avea o colonie cu 12 imobile pentru locuit, o clădire cu etaj cu zece apartamente, o spălătorie şi o baie muncitorească – atenţie – toate canalizate! Valoarea construcţiilor fabricii: 500.000 lei aur, la care se adăuga valoarea utilajelor de 215.370 lei aur. În 1938, anul de maximă dezvoltare economică a României, luăm aminte la interesanta componenţă a Consiliului de administraţie, care amesteca, şi atunci ca şi azi, afacerile profitabile cu politica: N.N. Săveanu – preşedinte al Adunării Deputaţilor, dr. George Dobrin – fost senator, avocat, Hugo Kammer – mare industriaş, H. Bolmer, director de bancă din Berna – Elveţia şi Oswald Brăneanu, director executiv. Din comitetul de cenzori făceau parte fostul primar de Lugoj, Ioan Harambaşa şi… fostul subprefect, dr. Cornel Lupea, alături de Eduard Wyss, Banque Populaire Suisse din Berna şi Al. Wagner, procurist expert contabil din Lugoj. Pentru ostenelile lor, fiecare primea un onorariu de 12.000 lei…
După 1945, au urmat anii industrializării de tip comunist şi creşterea rapidă a personalului: 1652 în 1950, 2654 în 1965 ajungând la aproape 5.000 în anii ‘80.