Iosif cel Nou de la Partoş, întâiul sfânt al Banatului

Întâiul sfânt al Banatului este Iosif cel Nou de la Partoş. Moaştele sale au fost aşezate în Catedrala Mitropolitană din Timişoara în anul 1956, la 7 octombrie, atunci când Iosif cel Nou a fost canonizat.

Întâiul sfânt al Banatului este Iosif cel Nou de la Partoş. Moaştele sale au fost aşezate în Catedrala Mitropolitană din Timişoara în anul 1956, la 7 octombrie, atunci când Iosif cel Nou a fost canonizat.

Pe lângă moaştele Sfântului Iosif cel Nou din Catedrala Mitropolitană, o parte din rămăşiţele acestuia, mai exact o parte din cap, continuă să fie păstrate la Mănăstirea de la Partoş, acolo unde Sfântul Banatului şi-a petrecut ultimii trei ani din viaţă. Acest sfânt ierarh a intrat în viaţa monahală la vârsta de 15 ani. După cinci ani pleacă la Muntele Athos, unde este primit la Mănăstirea „Pantocrator” şi este hirotonit ca preot. După zece ani este rânduit egumen la Mănăstirea „Cutlumus” şi superior al Muntelui Athos. Răposând mitropolitul Timişoarei, Sfântul Iosif a fost ales, cu voia Domnului, mitropolit al Banatului, desi avea etatea de 82 ani, şi a păstorit această eparhie timp de trei ani, făcând multe minuni – atât asupra oamenilor (naşteri, vindecări), cât şi asupra necuvântătoarelor. Simţindu-se chemat de Dumnezeu la cele cereşti, Sfântul Ierarh Iosif se retrage la Mănăstirea Partoş unde îşi dă sufletul în 1656, la vârsta de 88 de ani. Ultima sa minune: la moartea sa, clopotele Mănăstirii de la Partoş au pornit a bate singure.