Ion Vidu, în ”generația de aur” a profesorilor de la Liceul ”Coriolan Brediceanu”

Alături de pictorul academic Virgil Simonescu, despre care am vorbit pe larg în ediția precedentă a ”Redeșteptării”, un alt profesor de mare calibru al Liceului Modern Real ”Coriolan Brediceanu” a fost maestrul Ion Vidu.

Muzicianul Vidu, o valoare universal recunoscută pe plan național, s-a alăturat strălucitei generații de profesori care au inaugurat învățământul în limba română la celebrul liceu lugojean.

Despre anii săi de profesorat, unul dintre cei mai cunoscuți directori ai liceului din anii interbelici, prof. dr. Aurel Peteanu (tatăl scriitoarei Anișoara Odeanu), ne oferă date inedite, pe care le reproducem în continuare:

”În anul 1919, cu ocazia preluării imperiului românesc (n.r: așa cum se numea în epocă România reîntregită după Marea Unire), maestrul Ion Vidu este numit profesor titular de muzică la Liceul Coriolan Brediceanu din Lugoj. În această calitate caută, cu sufletul său nobil și integru, să-și pună întreaga doză de frumoase și întinse cunoștințe în serviciul școalei și al culturii, cheltuindu-și tot aurul minții sale pătrunzătoare pentru creșterea unei tinerimi sănătoase și pline de avânt, să încrusteze cu litere de aur, în sufletele plăpânde, slovele de dragoste și înfrățire. A fost un slujitor al școalei și al patriei, un om al datoriei, un excelent pedagog și coleg de o conștiențiozitate și bunătate exemplare, în cel mai nobil și înalt înțeles al cuvântului”.

În 1921, și-a serbat, în cadrul unei mari manifestații a corurilor și fanfarelor din Banat, jubileul de 40 de ani de activitate muzicală. Cu acest prilej, s-au pus bazele Fundației Ion Vidu, administrată de Liceul Coriolan Brediceanu din Lugoj, din ale cărei venituri se acordă ajutoare elevilor care se disting în muzică.
În anul 1922, încă fiind profesor de liceu, pune temeliile grandioasei Asociații a Corurilor și Fanfarelor din Banat, închegând, sub aceeași flamură, pe toți cântăreții bănățeni de pretutindeni. E aceasta, fără îndoială, o admirabilă realizare pe seama Banatului nostru artistic, cu cântăreți neîntrecuți, un merit nepieritor al marelui nostru maestru Vidu.

Inspector general de muzică pe întreaga țară

Considerând prodigioasa sa activitate și frumoasele sale realizări pe teren muzical, Ministerul Intrucțiunii îl numește, în ziua de 1 aprilie 1926, inspector general de muzică pe întreaga țară. În această nouă calitate, aduce servicii mari și reale școalei, vizitând cu dragostea-i nețărmurită pentru tot ce-i românesc și cu dorința-i fierbinte de a vedea și cunoaște cât mai mult, toate provinciile românești ale patriei sale întregite.
În ziua de 1 ianuarie 1929 iasă la pensie, având limita de vârstă.

Decorat de Regele Carol I

În ultimele săptămâni, lucra la o Liturghie pentru cor mixt. A fost decorat cu Bene Merenti clasa I încă de Regele Carol I, apoi cu Coroana României în grad de Comandor, Steaua României în grad de Ofițer, Răsplata Muncii pentru Învățământ și Biserică – Clasa I.

Opera marelui maestru va rămâne nepieritoare. Ea va trăi de-a pururi în sufletul poporului român de pretutindeni, pentru a cărui înfrățire și unitate națională a adus acest doinitor regretat suprema jertfă. Figura sa impozantă a fost reînviată în bronz, datorită strădaniilor nobile ale unui Comitet de inițiativă de sub președinția distinsului pictor academic și profesor Virgil Simonescu și a sculptorului de talent, prof. Radu Moga, așezată pe malul stâng al Timișului și dezvelită într-un cadru deosebit de impresionant în ziua de 24 iunie 1934, în Lugoj.

Și tot datorită acestui comitet, i s-a ridicat, din fondul colectat pentru bust din întreaga țară, o frumoasă cruce de marmură, la mormântul din Cimitirul istoric Ortodox Român al Lugojului, sfințită, cu o rară solemnitate, în ziua de 21 mai 1941.

Lugojenii și cu ei, toți românii de pretutindeni, și-au adus astfel omagiul lor de profundă recunoștință în prezența a 10.000 de români față de sufletul și cugetul acestui mare român și nemuritor doinitor bănățean”.

Aurel Peteanu, profesor de română și limba latină, el însuși animator cultural de seamă în Lugojul interbelic, trece în revistă câteva repere mai mult sau mai puțin cunoscute astăzi din viața marelui muzician.

Cântecele care i-au adus nemurirea

Așa cum am mai spus și cu alte prilejuri, Vidu nu a fost lugojean prin naștere. A petrecut ultimii 33 de ani din viață la Lugoj, dar a văzut lumina zilei la Mînerău, în județul Arad, la 17/29 decembrie 1863. Vidu a știut însă să adopte valorile culturale, de deschidere și toleranță, ale orașului de adopție, Lugojul, devenind o emblemă a acestuia, ca și nemuritoarea ”Ana Lugojana”.

După terminarea Școlii Pedagogice în 1881, pornește la drum cu ”un larg orizont muzical în suflet” și ajunge dascăl la Șemleuș Cighirel, județul Arad, din 6 august 1881, până la 31 decembrie 1883. Aici, în așezarea arădeană, înființează primul său cor, cu tinerii din sat. La doar 20 de ani, trece la Preparandia Teologică din Arad, din 31 decembrie 1883, până la 12 august 1888.

În anii petrecuți la Preparandia din Arad, compune una din frumoasele sale Liturghii, deschizând drumul unor preocupări muzicale mai ample, de viitor. În toamna lui 1888, la 1 septembrie, Ion Vidu devine lugojean. De atunci, marele compozitor nu a mai părăsit orașul, cu excepția unor călătorii de suflet.

Prima a avut loc în 1891, la Conservatorul din Iași, unde a avut ocazia să facă ”temeinice studii de teorie, vioară, canto și armonie, obținând premiul al III-lea din seria sa. Și tot aici a fost descoperit talentul său muzical de marele compozitor Gavril Musicescu, cu ocazia turneului artistic pe care acesta l-a făcut cu minunatul său cor al Mitropoliei din Iași”.

A doua călătorie memorabilă a fost la Expoziția Națională Generală de la București, în anul 1906. Aici, ”maestrul Vidu a fascinat întreaga suflare românescă din Arenele Romane, cu neîntrecuții săi doinitori bănățeni. Cu acești doinitori, apoi, a făcut mai multe strălucite turnee în Vechiul Regat, Basarabia, Ardeal și Banat, dând concerte de o rară frumusețe, gustate cu desfătare pretutindeni, în orașele Tr. Severin, Craiova, București, Iași, Chișinău, Brașov, Arad, Timișoara, etc.”

Dincolo de toate aceste amănunte mai mult sau mai puțin cunoscute, moștenirea culturală a lui Vidu, alături de Liturghiile sale, sunt compoziții nemuritoare precum Ana Lugojana, Negruța, Peste deal, Pui de lei, Răsunetul Ardealului, Coasa și multe altele.