La următoarea şedinţă ordinară a Consiliului Local Municipal, primarul Francisc Boldea va promova o iniţiativă menită să întărească bunele relaţii de înfrăţire între municipiul Lugoj şi oraşul Nisporeni din Republica Moldova.
„Voi propune în şedinţa ordinară a Consiliului Local din această lună acordarea distincţiei Cheia Oraşului, d-lui Ion Gangan, primarul oraşului Nisporeni din Republica Moldova. Consider că este foarte potrivit ca acum când se împlinesc 15 ani de parteneriat între cele două oraşe să răsplătim în acest mod eforturile pe care dl. primar din Nisporeni le-a depus pe durata a două mandate, pentru sprijinirea relaţiei de prietenie dintre cele două oraşe, implicându-se personal în majoritatea proiectelor întreprinse în comun”, a declarat primarul municipiului.