Cel dintâi a fost regretatul George Pruteanu, care nu se ocupa de recomandările specifice de lectură (chiar dacă includea citate din autori notabili), ci de frecventele greşeli de exprimare în limba română, apelând la stratageme spectaculoase de a capta auditoriul, ratingul dovedind ulterior eficacitatea strădanilor sale uneori histrionice, însă de o originalitate, inventivitate şi vervă cu totul remarcabile.
Tot la Pro Tv, de mai bine de 15 ani, la instituţia lui Adrian Sârbu a apărut un personaj funciarmente ”nontelegenic”, fără o charismă evidență, cu un defect evident de pronunţie (bâlbe în cascadă), dar ”superdoxat” în materie de literatură.
Toate micile defecte şi imperfecţiuni păleau în faţa erudiţiei sale polivalente, neexhibate ex-catedra, ci încorporate într-o mini prezentare de numai cinci minute a unui volum care merită cu prisosinţă interesul cititorilor.
Fie că este vorba de beletristică, eseu, memorialistică, literaturi de călătorii sau de incursiuni în sfera ştiinţelor şi filosofiei, Dan C. Mihăilescu se află în largul său în teritoriul prietenos al comunicării persuasive.
A ajuns un veritabil personaj, fiind oprit pe stradă de trecători care, departe de a fi lectori pasionaţi, îi urmăreau emisiunile, descoperind şi alte universuri decât cel al banalului cotidian, în care vieţuiesc adesea abulic.
Poate că între timp, de la difuzarea ”Omului care aduce cartea” numărul cititorilor a crescut simţitor. Nu trebuie să ne entuziasmăm însă prea tare, pornind de la sloganuri gen ”25 de ani de Humanitas, 20 de milioane de cărţi” sau de afluenţa semnificativă de public la târgurile ”Gaudeamus” – carte de învăţătură şi ”Book-fest” (cândva ”Bookarest”).
Sunt doar instantanee specioase în condiţiile în care în oraşele mai mici de provincie dispar librării (la fel ca sălile de cinema), cărţile, câte mai sunt, fiind înghesuite între articole de papetărie.
Urmând în sporitul emulaţiei exemplul lui Dan C. Mihăilescu, însă cu un decalaj foarte complicat de recuperat, şi alte posturi Tv s-au gândit că ar fi potrivită ornarea onorantă a grilei şi cu astfel de micro emisiuni de cultură, vorba ceea: dă bine în ”CV-ul” unei instituţii media.
Dacă în privinţa TVR, o emisiune precum ”Cartea cea de toate zilele” (realizator Cezar Paul Bădescu), difuzată pe TVR2 era mai mult decât o opţiune, ci o obligaţie, dată fiind dimensiune cultural-educativă a postului naţional, e bine să ne amintim şi de producţia mai extinsă girată de Ioan Buduca, în care autorul unui roman şi diverşi critici ori istorici literari analizează un titlu de referinţă.
Cezar Paul Bădescu este relaxat, concis, pertinent, stenic, foarte potrivit ca alegere, după cum Radu Paraschivescu (la Digi 24 semnează miniaturile ”Dă-te la o carte” şi ”Pastile de limbă”), un excelent traducător, eseist, antologator, prozator şi om de carte este sprinţar, amuzant, ludic, captivant şi cu un discurs impecabil ca dicţie în limba română.
”Realitatea” îl găzduieşte pe Costi Rogozanu, care de regulă prezintă trei-patru volume din sfere diverse de interes. Puţin mai detaşat, cu vag perceptibilă morgă, apelând la subtilităţi ironice şi uneori la verdicte categorice, mai apăsate, aduce argumente lămuritoare în formularea poziţiei sale inerent subiective.
Să fim mulţumiţi că şi în doze homeopatice pe micul ecran ajunge şi cultura de care nimănui nu ar trebui să-i fie frică, parafrazând un titlu celebru de Eduard Albee. Să nu uităm nici de ”Arte, carte şi capricii” (TVR2), prezentată de Liana Stanciu.
Subscriem opiniei larg extinse că Gianina Corondan ar fi fost mult mai potrivită ca amfitrion, dar acceptăm şi ceea ce ni se oferă cu relativă parcimonie de cadre, pe postul naţional, mereu în restructurări de formă şi mai puţin de fond.
Sastisit de politică până în ultimul hal, Mircea Badea îşi alcătuieşte monologul comentând pasaje din bloguri şi postări pe Facebook ale unor vedete ale zilei ori iluştri necunoscuţi. Mulţumirile pentru ”Manpress” (furnizoarea de presă pe hârtie pentru emisiune) sunt perfect superflue, devreme ce adesea nici nu se parcurg titlurile primelor pagini. În schimb se mai preiau idei din texte citite de pe laptop, de pe diverse site-uri oficiale sau nu.
Deliciul îl constituie, cum spuneam la început, ceea ce debitează pseudovedetele ori anonimii agresivi care, sincer vorbind, nu ar trebui băgați în seamă.
Chiar ironizându-le precarul lor demers jurnalistic, le oferim o popularitate evident nemeritată, mai ales când le cităm şi numele ori pseudonimul ales în calea lor către celebritatea mult râvnită.
De vreun an încoace, adică tocmai de la prezidenţiale, sunt mult mai simpatice şi miezoase, mai sarcastice şi subtile, pasele dintre ”Sinteza Zilei” şi ”În gura presei”, cu o oportunitate debordantă de energie şi inspiraţie.