Poliţiştii din Timiş sunt în alertă în urma crimei în care lugojeanul Cristian Ursulescu a fost ucis cu mai multe lovituri de cuţit. Principalul suspect, Sergiu Burkaş, nu este de găsit, dar urmele lăsate de interlop arată că înainte de a ajunge să fie suspectat de uciderea lui Ursulescu, a mai înjunghiat un martor dintr-un dosar în care este judecat. Judecătorul Tribunalului Timiş, Flavius Ionescu, a considerat, însă, că nu se impune arestarea.
Poliţiştii din Timiş sunt în alertă în urma crimei în care lugojeanul Cristian Ursulescu a fost ucis cu mai multe lovituri de cuţit. Principalul suspect, Sergiu Burkaş, nu este de găsit, dar urmele lăsate de interlop arată că înainte de a ajunge să fie suspectat de uciderea lui Ursulescu, a mai înjunghiat un martor dintr-un dosar în care este judecat. Judecătorul Tribunalului Timiş, Flavius Ionescu, a considerat, însă, că nu se impune arestarea.
Sergiu Cosmin Burkaş este principalul suspect în cazul crimei de la Sinersig, în care Cristian Ursulescu a fost ucis cu mai multe lovituri de cuţit. Burkaş este un interlop extrem de periculos şi foarte violent, fiind arestat, în 2009, alături de mai mulţi tineri acuzaţi de proxenetism, şantaj, tâlhărie şi alte infracţiuni cu violenţă.
Gruparea interlopă din care făcea parte şi Burkaş a fost, însă, eliberată în 2011, toţi inculpaţii fiind judecaţi în stare de libertate. Potrivit pressalert.ro, în februarie 2012, procurorii au cerut rearestarea lui Burkaş, după ce acesta l-a înjunghiat cu un cuţit de bucătărie pe un martor care a depus mărturie împotriva lui.
Potrivit sursei citate, la dosar a fost depusă şi o declaraţie a martorului M.Ovidiu care a povestit că interlopul l-a chemat să discute cu el şi, la un moment dat, a scos din buzunar un cuţit de bucătărie i l-a înfipt în piciorul drept, după care l-a trântit jos şi i-a pus cuţitul la gât, ameninţându-l că- omoară. Ulterior, martorul a continuat să fie ameninţat de Burkaş, care anterior l-a terorizat ca să-şi schimbe declaraţia în faţa instanţei, interlopul spunându-i că-i va ucide mama. În urma agresiunii, victima a primit un certificat medico-legal care confirmă atacul şi existenţa unor răni care necesită 15 zile de îngrijiri medicale.
Pressalert.ro mai arată că, în ciuda declaraţiei martorului şi a solicitării procurorului, judecătorul Tribunalului Timiş, Flavius Ionescu, a decis că interlopul Sergiu Burkaş nu trebuie arestat pentru că „împrejurările de fapt relatate de martor (care aparent au legătură cu o presupusă datorie a a cestuia şi nu cu faptul că susnumitul a dat declaraţii în dosar) nu evidenţiază încălcarea de către inculpat, cu rea-credinţă, a vreunei obligaţii stabilite în sarcina sa de natură să justifice în prezent înlocuirea măsurii restrictive de libertate cu o măsură privativă de libertate”. Ulterior, Flavius Ionescu l-a achitat pe Burkaş de toate infracţiunile de care a fost acuzat.
Acum, Sergiu Burkaş a ajuns suspectul principal în dosarul de omor în care victimă este lugojeanul Cristian Ursulescu.