Prima şi ultima vizită a lui Eminescu la Lugoj a avut loc în anul 1868, în cadrul unui turneu al companiei lui Mihail Pascaly. Aceasta era prima trupă din ţară care a cuprins în program şi Lugojul. Aici, primirea extraordinară a iubitorilor teatrului i-a făcut pe actorii români să-şi prelungească mult şederea, epuizându-şi practic tot repertoriul.
Prima şi ultima vizită a lui Eminescu la Lugoj a avut loc în anul 1868, în cadrul unui turneu al companiei lui Mihail Pascaly. Aceasta era prima trupă din ţară care a cuprins în program şi Lugojul. Aici, primirea extraordinară a iubitorilor teatrului i-a făcut pe actorii români să-şi prelungească mult şederea, epuizându-şi practic tot repertoriul.
În loc de şase piese câte erau prevăzute în contract, până la urmă au fost prezentate zece spectacole. A fost cel mai lung popas din întreg turneul, de mai bine de trei săptămâni (din 4 iulie până în 26 sau, după alte surse, 28 iulie 1868). S-a spus că Mihail Eminescu, pe atunci în vârstă de numai 18 ani, ar fi fost sufleur în acest turneu. La Lugoj însă, îl găsim nu numai în ipostaza de sufleur, ci şi de actor pe scena lugojeană, în piesele „Sărmanul muzicant”, „Mihai Viteazul” şi „Gărgăunii”. Se pare că Mihail Pascaly anticipa acest succes, fiind în cunoştinţă de cauză despre iubirea lugojenilor pentru teatru. La Lugoj, spectacolele trupei de teatru a lui Pascaly, din vara anului 1868, au avut loc în vechea clădire a Teatrului Orăşenesc (clădirea dintre Biserica Romano – Catolică “Sfânta Treime” şi fosta Cofetărie “Liliacul”, apoi “Elmaflor”), de pe Str. Bucegi.
Un amănunt interesant este că actorii lui Pascaly au fost găzduiţi la case particulare din oraş.„La care dintre fruntaşii oraşului va fi stat Eminescu, nu se mai ştie, dar casa respectivului lugojean se bănuie a fi pe undeva pe lângă Hotelul “Dacia”, fostul “Vulturul negru”, în actualul Centru vechi”, se mai menţionează în cartea lui Gellu Dorian şi Emil Iordache, „Paşii Poetului” (Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1989).
După 25 de zile petrecute în oraşul nostru, trupa lui Pascaly se îndreaptă spre Timişoara şi de acolo, după o serie de alte spectacole, trupa pleacă la Budapesta, moment care coincide cu prima ieşire în străinătate a lui Eminescu. Din păcate, marele poet nu a mai revăzut aceste locuri, chiar dacă trupa lui Pascaly avea să mai revină o dată la Lugoj, într-un alt turneu efectuat în Banat, în anul 1871.
Între aceste două momente, a mai avut loc o serie de spectacole de mare calitate în anul 1870, cu prilejul turneului strălucitei trupe de teatru a lui Matei Millo, care şi ea şi-a dublat numărul de reprezentaţii – după cum precizează regretatul om de cultură Gheorghe Luchescu, în cartea sa „Lugojul, vatră a unităţii naţionale” (Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1994).
În semn de aducere aminte şi pentru a marca acest episod inedit din viaţa oraşului, în anul 2008, la 140 de la turneul trupei lui Pascaly, a avut loc dezvelirea unei plăci comemorative “Mihai Eminescu”, din marmură albă, aşezată pe faţada clădirii fostului Teatru Orăşenesc, pe care scrie: “Omagiul Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu, care a poposit în Lugoj în perioada 4 – 26 iulie 1868 cu trupa de teatru a lui Pascaly.”