Concursul Național ”Călătorie în timp”, ajuns la cea de-a treia ediție, așa cum declară directorul Liceului Teoretic ”Coriolan Brediceanu”, prof. dr. Ioan Aurelian Sima, a adunat, de la an la an, participări tot mai numeroase.
Obiectivul declarat, ca tinerele generații să conștientizeze importanța cunoașterii locurilor de natură istorică din țara noastră, să își cultive respectul față de strămoși și să își dezvolte simțul artistic dar și pe cel al responsabilității, a provocat cadrele didactice și elevii să își îmbunătățească performanțele și să participe cu lucrări valoroase la toate secțiunile. La ediția din acest an au participat școli din 10 județe ale țării, dar și două școli din Austria și Croația, parteneri ai liceului lugojan în proiectul Erasmus+ ”TESLA”.
Concursul este împărțit pe trei secțiuni: Sectiunea 1, ”Am fost aici”, se adreseaza elevilor din clasele V-VIII, care, prin desene sau colaje, își pot dezvolta simțul artistic rememorând locuri pe care le-au vizitat; Sectiunea II, intitulată sugestiv ”De vizitat în Romania”, presupune o creație literară și un minighid al unor obiective turistice din România (sau din țările natale ale partenerilor internaționali), realizate de echipe de cel mult 4 elevi; Sectiunea III, ”Văzute prin obiectiv”, cuprinde fotografii cu obiective turistice cu caracter istoric. Ca de fiecare dată, această secțiune este cea mai vizată, iar în acest an s-au adunat peste 100 de participări cu fotografii turistice din România și Croația.
În edițiile anterioare, organizatorii au creat expoziții cu lucrările participante, iar vizitatorii au votat lucrările preferate. În condițiile speciale impuse de normele igienico-sanitare în vigoare, acest lucru ar fi fost dificil de realizat, așa că prof. Lucia Boldea, inițiatoarea concursului, a găsit o soluție care a deschis noi oportunități participării naționale și internaționale: crearea unui proiect eTwinning în care să se desfășoare toate etapele – înscrierea participanților, transmiterea lucrărilor, expozițiile virtuale pe secțiuni, votul publicului, prin intermediul unor formulare online, anunțarea câștigătorilor. Proiectul este accesibil la adresa https://twinspace.etwinning.net/182166/home , iar partenerii care au mai puțină experiență în derularea acestui tip de proiecte au primit sprijin din partea profesorilor Liceului Teoretic ”Coriolan Brediceanu”, desemnat pentru a doua oară consecutiv școală eTwinning.
Concursul este un bun exemplu de transformare a unei situații neașteptate și dificile într-o oportunitate de învățare, de dezvoltare profesională, de extindere a colaborării atât pentru profesori, cât și pentru elevi. Detaliile participării la concurs pot fi găsite pe pagina școlii, www.cncbrediceanu.ro.