Zahărul nu este deloc bun pentru sănătate, iar medicii recomandă să reducem cât mai mult cantitatea de dulciuri pe care o consumăm. Este foarte greu să gătim complet fără zahăr, iar zaharina sau alți îndulcitori artificiali sunt la fel de nocivi pentru sănătate. Cea mai bună soluție o reprezintă îndulcitorii naturali pe care îi putem folosi în loc de zahăr. Au gust bun, nu conțin substanțe periculoase pentru organism și sunt alternative mult mai sănătoase. Iată care sunt aceștia și cum pot fi folosiți.
Siropul de arțar
Este obținut în mod natural, prin fierberea sevei de arțar. Produsul final poate fi uscat și folosit sub formă de pudră, ca un zahăr, dar de obicei din seva de arțar se face un sirop, care poate fi mai deschis sau mai închis la culoare. Siropul de culoare mai închisă este mai bun, deoarece conține o cantitate mai mare de minerale și antioxidanți. Un avantaj al acestui sirop este că e foarte aromat și dulce, astfel încât va fi nevoie de o cantitate mică. Poate fi folosit chiar și diluat cu apă și condimentat cu diferite ingrediente, cum este scorțișoara sau ghimbirul.
Mierea
Mierea este cel mai cunoscut și folosit îndulcitor natural. Este și firesc să fie așa, pentru că mierea are și multe beneficii pentru sănătate: este antiinflamatoare, antibacteriană și antivirală și conține mulți nutrienți. Persoanele care nu mai consumă zahăr, ci doar miere sunt mai sănătoase și au un nivel al glicemiei mai echilibrat. Cantitatea necesară pentru a îndulci un produs este mult mai mică decât în cazul zahărului: o linguriță de miere este echivalentul unei linguri de zahăr. În privința antioxidanților pe care îi conține, cea mai bună este mierea din hrișcă.
Zahărul din nucă de cocos
Acest îndulcitor se obține prin prelucrarea servei palmierului de cocos. Conține 15 calorii la o linguriță, similar cu zahărul obișnuit. Însă zahărul de cocos conține și mulți nutrienți, inclusiv inulină, care este un prebiotic esențial pentru sănătatea sistemului digestiv. Ca aspect și consistență seamănă foarte bine cu zahărul brun și este folosit deseori în locul acestuia. Este foarte bun pentru prepararea prăjiturilor.
Zahărul din curmale
Curmalele sunt alimente foarte sănătoase, deoarece conțin potasiu, magneziu, mangan, calciu, fier, vitamine și antioxidanți. Zahărul obținut din curmalele uscate nu este însă la fel de nutritiv. Este totuși un bun înlocuitorul al zahărului alb, iar gustul său dulce va fi și mai intens dacă adaugi condimente precum ghimbir, cardamon sau scorțișoară. Ține cont că acest tip de zahăr nu se dizolvă bine, deci nu îl poți folosi pentru ceai, cafea sau smoothie.
Melasa
Acesta este un bioprodus obținut în urma prelucrării trestiei de zahăr. Este practic lichidul care rămâne după ce se cristalizează zahărul. Melasa conține mulți antioxidanți și nutrienți, printre care mult fier, calciu, dar și magneziu, potasiu, seleniu, mangan și cupru. Are un gust intens, specific, astfel încât nu poate fi folosită în orice rețetă. Este bună însă pentru a îndulci cafeaua, ceaiul, dar și pentru plăcintele cu dovleac sau prăjituri.
Aceștia sunt cei mai buni îndulcitori naturali pe care îi poți folosi în loc de zahăr. Deși sunt produse mai sănătoase, nu e bine să faci abuz, pentru că sunt foarte dulci. Ar trebui să te încadrezi în limita zilnică recomandată de medici: cel mult 25 de grame pentru femei (6 lingurițe) și 37,5 grame pentru bărbați (9 lingurițe).