AJOFM Timiş oferă servicii de specialitate abolvenților care se înregistrează în termen de 60 de zile de la absolvire la agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă, din raza de domiciliu, în vederea medierii pentru încadrarea în muncă.
“Potrivit prevederilor legale, absolvenții trebuie să se prezinte la agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire. În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent de promovarea sau nepromovarea examenului de bacalaureat, termenul de 60 de zile a început pe 29 mai. Dacă absolvenţii nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la absolvire, până în 28 iulie, ei au dreptul să se prezinte în continuare să se înregistreze ca persoane în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj, beneficiind de servicii de informare și consiliere profesională, mediere, formare profesională, etc. Precizăm că aceste prevederi pentru absolvenţii de liceu sunt în concordanţă cu obligaţia instituţiilor de învăţământ de a elibera certificate de studii în termen de 15 zile de la data absolvirii (finalizării studiilor), ori până la acea dată rezultatele examenului de bacalaureat încă nu sunt cunoscute. În cazul absolvenţilor de studii superioare, termenul de 60 de zile în interiorul căruia trebuie să se înregistreze la agenţiile de ocupare curge de la finalizarea studiilor anului terminal sau de la data promovării examenului de licenţă, dacă persoana promovează examenul de licenţă în termen de 12 luni de la finalizarea studiilor. Dacă examenul de licenţă nu este promovat în termen de 12 luni, iar absolventul nu s-a înregistrat în termen de 60 de zile de la finalizarea studiilor, atunci persoana în cauză nu va mai avea dreptul la indemnizaţie de şomaj, dar în schimb va putea să beneficieze de serviciile de stimulare a ocupării forţei de muncă şi de formare profesională gratuite dacă se înregistrează în evidenţa A.J.O.F.M. Timiș. Absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire se înregistrează la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și in acest termen se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserție egală cu de trei ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării (1500 lei). Plata se efectuează în doua tranșe, prima după incadrare și a doua dupa cele 12 luni”, a transmis AJOFM Timiș.
Absolvenții din Lugoj și împrejurimi pot apela la punctul de lucru Lugoj, str. Timişorii nr. 23 – 27, telefon: 0256.351.812, e-mail: ajofm@tm.anofm.ro.
Punctul de lucru Făget, str. 1 Decembrie 1918 nr. 28, telefon: 0256.320.243, e-mail: ajofm@tm.anofm.ro sau Punctul de lucru Buziaș, str. Principală nr. 16, telefon: 0256.321.450, e-mail: ajofm@tm.anofm.ro.