Președintele PMP Lugoj, Marian Costea a început curățenia de vară în partid și a anunțat excluderi.
În cadrul ședinței organizației de miercuri, 16 mai, s-a votat înlăturarea Ramonei Dzitac și s-a propus eliminarea din PMP a consilierului local Fedor Mașniță, votul fiind în unanimitate în ambele cazuri.
“Organizația PMP Lugoj a luat aceste decizii ca urmare a nerespectării în nenumărate rânduri a statutului PMP aducând grave prejudicii de imagine și nu numai, atitudinea lor nefiind în concordanță cu linia politică a partidului”, a declarat Marian Costea.
La doar o zi de la propunerea PMP Lugoj de a-l exclude pe Fedor Mașniță, Comitetul Executiv Județean a votat în unanimitate expulzarea din partid.
Fără partid, Fedor Mașniță riscă să fie înlăturat și de la masa consilierilor locali.
Potrivit Legii 393/2004 a “Statutului aleșilor locali“ calitatea de consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului după pierderea calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărei listă a fost ales.
Încetarea de drept a mandatului de consilier va trebui constatată de către Consiliul Local, respectiv de Consiliul Judetean, prin hotărâre, la propunerea primarului ori, după caz, a președintelui Consiliului Județean sau a oricărui consilier.
Primarul trebuie să inițieze proiectul de hotărâre, iar Consiliul Local trebuie să adopte o hotărâre: fie că ia act, fie că refuză.
Consilierul lugojean nu este la prima sa excludere din partid, în urmă cu un an Fedor Mașniță a trecut prin aceeași situația din care a ieșit învingător.
Decizia de excludere a sa a fost contestată de către acesta, iar înlocuirea lui cu Daniela Muntean a fost valabilă doar pentru două ședințe.
Fedor Mașniță este încrezător și consideră că și din această tentativă de înlăturare va avea câștig de cauză și se va întoarce în rândul consilierilor locali și în slujba lugojenilor pe care îi reprezintă.