În ultimul weekend al acestei luni, în zilele de 29 şi 30 septembrie, se desfăşoară „Zilele comunei Dumbrava”, manifestare devenită deja de tradiţie pentru comuna timişeană.
În ultimul weekend al acestei luni, în zilele de 29 şi 30 septembrie, se desfăşoară „Zilele comunei Dumbrava”, manifestare devenită deja de tradiţie pentru comuna timişeană.
Evenimentul va fi pigmentat de spectacole folclorice, un bal tradiţional şi concerte de muzică uşoară.
Concurs de ceaune
Din programul manifestării nu va lipsi festivalul concurs al ceaunelor de preparare a tocăniţei, de vită, oaie sau de raţă, în funcţie de preferinţelor echipelor de bucători care vor sosi atât din partea de est a judeţului Timiş, cât şi de peste hotare, din comunele înfrăţite cu Dumbrava.
Acest concurs se va desfăşura duminică, va debuta după slujba religioasă de la biserică iar premiul oferit câştigătorului va fi „Ceaunul de aur”.
Prima ediţie a manifestării s-a desfăşurat în anul 2007, sub titulatura de „Zilele Dumbravei”.