Începutul școlii bate la ușă, iar librăriile deja se aglomerează. Din păcate pentru părinți, prețurile rechizitelor au crescut față de anii precedenți.
Deși învățământul de stat este gratuit în România, odată cu debutul unui nou an școlar părinții elevilor sunt nevoiți să suporte din propriul buzunar achiziționarea rechizitelor, iar suma ajunge să fie una considerabilă.
Pentru familiile cu mai mulți copii, gaura în buget e și mai greu de gestionat. În plus, odată cu pandemia de coronavirus pe lista de cumpărături la început de școală se află și dispozitivele electronice, pentru ca elevii să fie pregătiți în cazul în care se revine la predarea online, dar și măștile de protecție, dezinfectantul pentru mâini sau mănușile de unică folosință.
Lugojenii achiziționează rechizite atât din magazinele fizice din oraș, cât și prin intermediul librăriilor online, unde adesea găsesc reduceri.
”Majoritatea rechizitelor le-am cumpărat de pe internet, e mai comod așa și nu mai stau la coadă la librărie. Am găsit cam tot ce trebuie într-un singur loc. Prețurile mi se par mai mari anul ăsta, am ajuns la aproximativ 600 de lei, asta fără să iau în calcul hainele de care are nevoie. Am dat atât doar pe caiete, ghiozdan, instrumente de scris. Un stilou mai de calitate trece de 50 de lei. Noroc că măcar tabletă electronică are de anul trecut”, spune Georgeta Florea, părintele unei eleve care se pregătește să înceapă clasa a V-a.
Prețul unui ghiozdan pornește de la aproximativ 40 de lei, ajungând, în funcție de caracteristici, să coste chiar și câteva sute de lei.
Caietele pornesc de la un leu bucata, în cazul celor de tip I și II (necesare elevilor din clasele primare), 2-3 lei pentru caietele speciale de biologie, muzică sau geografie, minim 4 lei pentru cele de tip studențesc, circa 10 lei pentru un set de creioane, 20 de lei pentru un set de tempera, 15 lei pentru setul de pensule, 40 de lei pentru un penar echipat, 15 lei pentru un set de hârtie colorată, aproximativ 5-10 lei pentru o foarfecă, prețurile crescând simțitor în funcție de calitate și pretenții.
În ceea ce privește dispozitivele electronice, devenite indispensabile atât elevilor, cât și profesorilor în contextul pandemic, prețurile pleacă de la 250 de lei pentru o tabletă de buget, trecând de 10.000 de lei în cazul celor ultra-performante.
Un laptop costă minim 1.200 de lei, iar un sistem desktop pornește de la 1.100 de lei, la care se adaugă monitorul, al cărui preț este de minim 500 de lei. În funcție de specificațiile tehnice, prețurile, evident, cresc.
Camerele web și microfoanele au prețuri ceva mai accesibile pornind de la 25 de lei/bucata. Abonamentul de internet golește de asemenea buzunarele părinților cu alte câteva zeci de lei lunar.
În sprijinul familiilor defavorizate, care au dificultăți în a le asigura copiilor cele necesare pentru începerea școlii, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a suplimentat bugetul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), prin instrumentul financiar european REACT-EU, care are scopul de a oferi asistență în vederea ameliorării efectelor provocate de criza pandemică Covid-19. Astfel, se vor aloca la nivel național 215 milioane lei, pentru a acoperi numărul de peste 400.000 de elevi care vor putea primi sprijin educațional în anul școlar 2021-2022.
Potrivit propunerii, sprijinul financiar constând în tichete sociale cu o valoare nominală de 500 lei/an/elev acoperă achiziția de materiale școlare, rechizite și vestimentație necesare frecventării școlii.
Ghidul solicitantului Acordarea de materiale școlare – rechizite și vestimentație necesară frecventării școlii poate fi consultat la adresa: https://mfe.gov.ro/consultare-publica-poad-ghidul-pentru-acordarea-de-materiale-scolare/, iar observațiile și sugestiile cu privire la program pot fi trimise până la data de 6 septembrie 2021, pe adresa: consultare.pocu@mfe.gov.ro.