Carantina în care se află de mai bine de o săptămână municipiul Lugoj este respectată doar de către unii locuitori, în timp ce alţii sfidează legea sub ”privirile” blânde ale oamenilor legii.
O ceremonie funerară, cu zeci de participanţi, fără a respecta cât de puţin normele impuse de autorităţi, a avut loc astăzi în zona unde se află cele mai multe palate ţigăneşti din oraş.
Mai mult, evenimentul a fost transmis live pe Facebook, iar autoritătile au părut fără replică în ceea ce priveşte procesiunea. Nu fără replică a rămas noul primar al Lugojului, Claudiu Buciu, care susţine că legea trebuie să fie respectată de toată lumea şi cere o anchetă în privinţa modului în care au acţionat oamenii legii.
”Toată recunoştinţa pentru cei decedaţi. Însă a tolera asemenea ceremonii, în timp ce Lugojul este în carantină şi, mai mult, a tolera asemenea ceremonii doar pentru unii, consider că este profund nedrept pentru o societate care se vrea democratică. În afara faptului că acest demers este total ilegal, forţele de ordine publică locală s-au făcut cu bună ştiinţă că nu văd şi nu aud nimic. Dacă aveţi pretenţia să fiţi trataţi cu respect, atunci aplicaţi legea stimaţi Poliţişti, Poliţişti locali ori Jandarmi! Voi cere o anchetă la cel mai înalt nivel pentru a lămuri cum a fost posibil ca toate forţele de ordine din oraş să se facă, inexplicabil, că nu văd şi nu aud nimic”, a precizat Claudiu Buciu.
I.P.J. Timiş a anunţat că a început o anchetă în acest sens.
”Polițiștii Municipiului Lugoj, aflându-se în executarea atribuțiilor de serviciu privind verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19, s-au deplasat pe strada Țesătorilor din localitate, unde se afla în desfășurare organizarea unei procesiuni funerare. În urma celor constatate s-a stabilit faptul că la eveniment au participat mai multe persoane care nu respectau normele de protecție sanitară, depășind limita legală de 20 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale în baza Legii 55/2020 privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, organizatorul evenimentului fiind sancționat cu suma de 2.000 de lei, iar participanții la eveniment cu sancțiuni în valoare totală de 14.000 de lei. În continuare se efectuează verificări în vederea identificării si tragerii la răspundere a tuturor persoanelor prezente la eveniment”, a anuntat I.P.J Timis.
Municipiul Lugojul a intrat în carantină din data de 21 noiembrie, când rata de infectare era de peste 7 la mia de locuitori. La ultima raportare a autoritătilor, duminică, rata de infectare cu COVID în oras era de 4,09 la mia de locuitori.
Foto: opiniatimisoarei.ro
santeti culmea,militienii sant epuizati dupa ce l-au batut pe amaratu de la meridian lasati-i sa isi revina.
Reactia mea este tardiva , deci aici nu au avut curaj sa imparta pumni si imbranceli ca si in cazul angajatului care muncea fara masca.Deci Tonenchi si toti sunteti ingenuchiati de mita si taxa de protectie pe care o primiti de la romi lugojeni . Unde au fost mascati ? De ce nu au intervenit ca decedatul cotizase politiei. O sa ajunga Lugoj ca si ca si cartierele din Bucuresti sau mai bine zis ca cei din Craiova. Trebuie interzisa judecata tiganeasca singura autoritate juridica sunt tribunalalele , aceste mecanisme sprijinite de catre POLITIE sunt generatoare de infractionalitate exploatare si de finantare a politistilor dupa deviza s-au judecat intre ei au facut pace. Uni lideri se lauda pe canale de socializare ca le fac dosare celorlati cu ce autoritate cu pilele si cu traficul de influenta.