Vineri, 18 mai, începând cu ora 12:00, la Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj s-au săvârşit slujba de sfinţire şi inaugurarea noii locaţii a compartimentului de Îngrijiri Paleative, în prezenţa mai multor oficialităţi.
Vineri, 18 mai, începând cu ora 12:00, la Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj, s-au săvârşit slujba de sfinţire şi inaugurarea noii locaţii a compartimentului de Îngrijiri Paleative, în prezenţa mai multor oficialităţi.
Secţia ocupă acum jumătate din fostul pavilion de Pediatrie, unde au avut loc lucrări de restricţionalizare şi recompartimentare a spaţiului existent. Conform normelor legale în vigoare, aceasta funcţionează cu şase saloane însumând 15 paturi, precum şi un salon de recuperare. Toate încăperile sunt prevăzute şi cu priză de oxigen pe lângă dotările standard.
„S-a făcut încă un pas în procesul de modernizare al spitalului şi astfel în creşterea calităţii serviciilor medicale pe care le oferim, dar şi a condiţiilor hoteliere şi astfel ne putem plasa într-o piaţă liberă competitivă a serviciilor medicale realizate cu ajutorul administraţiei locale, cum ne-am obişnuit deja. Beneficiarii acestor servicii medicale sunt pacienţi cu boli maligne sau non-maligne, dar care le produc disconfort, le limitează activitatea zilnică. Se urmăreşte prin aceste îngijiri medicale îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite pacienţilor cu nevoi complexe de îngrijire fizică, psiho-socială şi spirituală”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj, dr. Teodora Mateescu.