Sportul lugojean la nivel de seniori a încheiat, din punct de vedere financiar, anul pe butuci, cu datorii enorme la sportive, furnizori și federații.
CSM Lugoj a intrat în 2018 cu creanțe cifrate în jurul a 700.000 de lei, datorii ce au fost acumulate de secții către sportivi, furnizori și altele, situație ce a generat proteste, în diverse forme, ale sportivilor.
Voleibalistele au protestat, trimițând în teren echipa a II-a în primul set cu campioana Blaj, fotbaliștii au lipsit o săptămână întreagă de la pregătire, iar câțiva luptători au pregătit procese pentru recuperarea banilor.
Pentru a reveni la normal, executivul local a convocat o dezbatere publică, în premieră, cu factorii implicați în performanță la CSM și CSȘ Lugoj, aici intrând conducerea celor două cluburi, antrenorii și conducătorii secțiilor, șeful catedrei de volei de la CSȘ Lugoj plus jurnaliști.
Inițiator al binevenitei întâlniri a fost primarul Francisc Boldea, care după o săpuneală a reprezentanților de la volei, a transmis modul în care se va lucra din 2018. Unul așteptat de ani buni, respectiv repartizarea bugetului CSM Lugoj pe secții, în funcție de necesități și performanță.
Cele mai mari consumatoare de bani sunt voleiul și fotbalul, care vor avea în acest an 1.250.000 lei, respectiv 650.000 lei.
Cele două secții au și cele mai mari datorii, aproape 400.000 de lei voleiul și peste 200.000 de lei fotbalul, sume care, sub o formă sau alta trebuie achitate, ceea ce înseamnă diminuarea bugetului pe anul în curs.
Pe moment, echipele de volei (curioasă situația în acest caz!) și fotbal nu sunt eligibile pentru finanțare de la Consiliul Județean Timiș.
Celelalte secții vor beneficia de: 40.000 lei – box (20.000 lei de la Consiliul Local, 20.000 lei de la Consiliul Județean Timiș); 30.000 lei – gimnastică (15.000 lei de la Consiliul Local, 15.000 lei de la Consiliul Județean Timiș); 80.000 lei – lupte greco-romane (40.000 lei de la Consiliul Local, 40.000 lei de la Consiliul Județean Timiș); 90.000 lei – lupte libere (45.000 lei de la Consiliul Local, 45.000 lei de la Consiliul Județean Timiș); 20.000 lei – handbal și alți 30.000 de lei pentru echipa a II-a a CSM Lugoj la volei, formată din cadete și junioare, de care se va ocupa profesorul Dorin Horvath de la CSȘ Lugoj. Totalul buget pentru competiţii alocat de Consiliul Local Lugoj este de 2.070.000 lei, iar finanțarea pe care se mizează de la CJ Timiș este de 120.000 lei
Anul trecut cheltuielile totale înregistrate de C.S.M. Lugoj au ajuns la 1.831.030 lei, din care echipa de volei, locul IV în prima ligă, a consumat 961.030 lei, (676.450 lei în 2017 şi 284.580 lei datorii din 2016). Fotbalul din Liga a III-a a cheltuit aproape 700.000 lei (achitând restanţe din 2016).