Piloții de la clubul lugojean MotoExtrem, condus de Liviu Jigmond, au reluat săptămâna trecută antrenamentele cu motoare.
Prima ședință de pregătire, după trei luni de pauza forțată, s-a desfășurat pe patru dintre cele mai cunoscute piste din județul nostru.
Prezent la apelul pe două roți au răspuns piloții tineri de la categoriile 50, 65 și 85 cc.
“La final de luna mai am reușit să ieșim pe pistă într-un grup mai compact. Au participat la primul antrenament serios după o lungă bucată de vreme Mark Szabo și Andreas Balintoni la 50 cc., Liviu Jigmond jr., Mark Szoke-Eross, frații Luca Marc și Deian Ioviță la 65 cc și David Chivu-Ilie la 85 cc. Prima cursă am făcut-o la Jupânești. A urmat o ieșire pe circuitul de la Șag, apoi pe circuitul de la Ianova, după care am revenit la Lugoj și ne-am antrenat pe circuitul nostru din dealul Hezerișului. Sperăm să se reia și campionatul, am avut discuții la federație și cu colegii de la celelalte cluburi. Prima etapă la campionatul individual este programată pentru 20-21 iunie la Moreni, aproape de Ploiești. Dacă se reușește organizarea a trei etape, se poate salva anul competițional și se poate desemna un campion. Noi o să continuăm pregătirea și sperăm să ne clasăm cât mai bine”, a precizat Liviu Jigmond.
În săptămânile care urmează sunt programate antrenamente pe aceleași circuite, pentru a obișnui piloții cu o varietatea de situații și elemente de dificultate, fiecare pistă având un alt specific.