Localitatea Dobreşti din comuna Bara sărbătorește în data de 14 octombrie, hramul Mănăstirii ” Sfânta Cuvioasa Parascheva”, ctitorită de Prea Fericitul Daniel, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române şi fiu al satului Dobreşti.
Primul stătător al Bisericii Ortodoxe Române nu va fi prezent în localitatea natală, însă la eveniment vor sosi înalte feţe bisericeşti din tot Banatul, printre aceştia numărându-se Înalt Prea Sfinţitul Ioan, Mitropolitul Banatului, care va fi întâmpinat la ora 8,45, Prea Onoratul Ionuț Furdean, protopopul Lugojului și Prea Onoratul Dorin Covaci, protopopul Făgetului.
”Oficiile religioase vor începe de dimineaţă prin sfinţirea apei, fiind urmate de citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva şi de slujba de Liturghie. Slujba o vom ţine afară, cu respectarea regulilor impuse de pandemie”, ne-a declarat părintele Matei, stareţul Mănăstirii ”Sfânta Cuvioasa Parascheva.
Credincioşii care doresc să ajungă la Dobreşti pot urma două drumuri, ambele asfaltate. Pentru cei care vin din zona Făgetului prin Mănăştiur, cel mai scurt drum este cel cu intrare prin Bethausen – Cladova – Ohaba Lungă – Dobreşti. Un alt traseu este cel prin Balinţ – Fădimac – Bara – Dobreşti. Ambele drumuri măsoară aproape 30 de kilometri.