Se poate să te legeni într-un hamac de iluzii, se poate să ai o realizare sentimentală cât se poate de palpabilă, se poate să descoperi trăiri erotice de o natură aproape mistică. În toată povestea, însă, ceea ce contează este emoţia inefabilă, starea de visare, senzaţia de miraculos. Cărările pe care vin spre tine banii nu sunt întotdeauna cele mai cunoscute. Pot fi şi cărări secrete sau mai puţin bătute.
Taur
Cooperarea este cheia care deschide uşi, trambulina care te propulsează spre succes. Nu te poţi plânge că munca este anostă ori banală. Traversezi o perioadă în care trebuie să inovezi, să înnoiesti, să reformezi ceva legat de muncă. Venus îţi amplifică mult deschiderea către iubire.
Gemeni
Munca intelectuală este favorizată, precum şi tot ceea ce ţine de comunicare, fie ea scrisă ori verbală. Ai şansă la interviuri şi negocieri. Financiar, atâta timp cât îţi gestionezi inteligent resursele, nu ai de ce să te plângi. Problemele apar numai dacă visezi la chilipiruri sau scheme de îmbogăţire rapidă. Interacţiunea cu oamenii este caracterizată frecvent de sentimentalisme.
Rac
Dragostea ca atare, neîngrădită de obligaţii şi contracte, este atotstăpânitoare, în forma ei cea mai pură, primară, instinctuală. Influxurile astrale sunt atât de puternice încât te poţi îndrăgosti fără veste, fără a mai avea timp să socoteşti dacă e bine sau ce urmări ar putea avea acest lucru.
Leu
În sectorul „suflet”, în aer pluteşte o stare de aşteptare. Jupiter (Marele Benefic) acum sincron cu Venus în Săgetător îţi va expanda, îţi va colora şi-ţi va împlini orice dorinţă ce trebuie să coincidă cu cerinţele Cerului, cu implicarea ta în lucrarea Ierarhiilor superioare. Jupiter va străluci cu putere.
Fecioara
Marte în casa banilor poate foarte bine să fie cauzator de stres, turbulenţe, rivalităţi şi, în anumite cazuri, conflicte. Multe dintre neajunsurile pe care le aduce de obicei Marte se datorează pripelii, încăpăţânării şi subiectivismului. Nu reacţiona la cald, judecă lucrurile din punctul de vedere opus.
Balanță
Continuă interesul pentru nou, inovaţie sau experiment, cu o electrizare masivă a casei cuplului, dar şi cu riscul producerii a câte unui scurt-circuit din când în când. Pe de altă parte, se manifestă o tendinţă de retragere într-un univers emoţional închis sau secret, cu stări de încântare, sau deziluzie.
Scorpion
Cu Soarele la tine în zodie, relaţiile sunt, fără îndoială, cap de afiş. Ai o mai mare disponibilitate emoţională, acorzi mai multă atenţie perechii, iar dacă nu ai o pereche, resimţi mai acut singurătatea şi te mobilizezi bine pentru a găsi pe cineva care să ţi se potrivească. Şanse de fericire sentimentală.
Săgetător
Venus te face să visezi, să te scufunzi în sentimente ca în apele calde ale unei mări exotice, să trăieşti ca în vis. Expresia „beat de fericire” trebuie să fi fost inventată sub un astfel de aspect astral. Se poate să-ţi găseşti sufletul pereche, să ai parte de o întâlnire cu puternic impact emoţional.
Capricorn
Venus, stăpâna Balanţei, intră într-un fel de hibernare, în aşteptarea unor vremuri mai fericite, sau îşi vede de treabă departe de ochii lumii. Ai o iubire secretă? Sau te retragi pentru a-ţi analiza erorile şi a-ţi construi strategii de succes pentru viitor? Sunt multe de rezolvat la nivel de prieteni.
Vărsător
Soarele este în casa carierei, situaţiile îţi apar în alb şi negru, cauţi absolutul, joci pe mize de genul „totul sau nimic”. Se poate să câştigi. Dar, la fel de bine, te poţi alege cu o înfrângere. Te poţi aştepta la episoade intense, la complicaţii sau oprelişti. Cum nu stă însă întotdeauna în puterea ta să îndrepţi lucrurile pe făgaşul dorit, ţi-ar fi de mai folos o atitudine flexibilă.
Pești
Soarta te favorizează, depinde de tine ca favorurile să se concretizeze. Încearcă să-i ieşi în întâmpinare! Dacă te închizi în casă sau în birou, fericirii îi va fi greu să te găsească. Poţi face bani frumoşi folosindu-ţi mintea şi puterea de convingere. Ai colaborări plăcute şi profitabile financiar.
Autor: Petru Gheleșian