Hai la film! Un agent de la unchiu te așteaptă

Poate că Agentul de la U.N.C.L.E. nu o să te impresioneze cu originalitatea poveştii, dar premiera de vineri are alţi aşi în mânecile frumos croite ale personajelor principale: un mix antrenant de acţiune şi umor şi o chimie excelentă între protagonişti fac action-ul lui Guy Ritchie o idee foarte bună pentru petrecerea a două ore într-un weekend ploios de august. Iată mai jos de ce ţi-ar putea plăcea vioaia aventură din anii ’60 a personajelor.

Pe lângă stilul hiperkinetic al lui Guy Ritchie (care pe alocuri devine un minus al filmului), Agentul se poate lăuda cu excelenta alegere a actorilor. Ne-am obişnuit deja cu Henry Cavill în rol de supereroi (Man of Steel), semizei (Immortals) şi tipi obişnuiţi (The Cold Light of Day) care fac faţă cu brio oricărei situaţii, aşa că nu-i deloc de mirare că rolul agentului CIA (şi expert în spargeri) Napoleon Solo îi vine mănuşă elegantului actor. Aflat în Berlinul anilor ’60, împărţit de cele două Germanii, Napoleon trebuie să o găsească pe Gabby Teller (Alicia Vikander), al cărei tată, un genial cercetător nazist, ar putea fi unica şansă de a scăpa de o ameninţare globală. Ce nu ştie agentul este că în misiunea sa va trebui să accepte un intrus: KGB-istul Illya Kuryakin (Armie Hammer), într-o colaborare nemaivăzută între cele două agenţii inamice.

Este un punct de pornire cu mare potenţial: avem doi agenţi neîntrecuţi de nimeni altcineva în organizaţia lor, prin urmare aptitudini, dar şi orgolii pe măsură. Colaborarea lor impusă de superiori devine terenul fertil al unui amuzant joc de ping-pong de replici, pumni, dar şi salvări reciproce, într-o continuă negociere a supremaţiei sovietice sau americane. Nu sunt de neglijat nici diferenţele de temperament dintre cei doi eroi: mierosul, spilcuitul, încrezutul Solo are un contrast foarte bun în foarte directul Kuryakin.

Din fericire, avalanşa de testosteron este echilibrată de frumoasa Alicia Vikander, al cărei personaj se va dovedi nu o „prinţesă la ananghie”, ci un aghiotant inventiv şi competent al celor doi agenţi extrem de bine antrenaţi. Moda anilor ’60 o pune excelent în valoare pe Vikander şi nu este deloc de mirare că atât Napoleon cât mai ales Illya ajung să o privească nu ca pe un „asset”, ci ca pe o recompensă. Doar că lucrurile sunt mai complicate decât par la prima vedere…

Colorat şi energic, Agentul de la U.N.C.L.E. se poate lăuda şi cu un villain carismatic, rezolvat inventiv de improbabila echipă de agenţi. Poate că la Hollywood Guy Ritchie este un regizor folosit doar pentru revitalizarea unor personaje arhicunoscute (după Sherlock Holmes, Solo şi Kuryakin, la anul urmează Cavalerii Mesei rotunde), dar britanicul are ochi pentru acţiune şi controlează perfect ritmul vioi al filmului. Acesta se poate lăuda şi cu una dintre cele mai catchy coloane sonore auzite în ultima vreme la cineme, ritmurile ei fiind folosite inspirate de montaj pentru a face acţiunea şi mai antrenantă.

Nu foarte bine primit de critica americană, Agentului de la U.N.C.L.E. i s-a reproşat superficialitatea şi lipsa de originalitate. Într-adevăr, premiera de vineri suferă din aceste cauze, dar nici nu se vrea mai mult decât este: entertainment eficient, numai bun de savurat într-un weekend de vară şi de uitat de îndată ce ieşi din sala de cinema.