Regizorul Jonathan Levine, cunoscutul realizator al filmului 50/50, ne aduce acum pe marile ecrane o nouă comedie intitulată “Înainte de Crăciun”.
Ethan (Joseph Gordon-Levitt), Isaac (Seth Rogen) şi Chris (Anthony Mackie) sunt prieteni din copilărie, iar în ultimii zece ani, petrecerea lor de Crăciun s-a lăsat cu excese de toate felurile şi râsete cu lacrimi. Înainte de a deveni bărbați în toată regula mai vor încă o petrecere de Crăciun de neuitat!
Vor merge la Nutcracka Ball – punctul culminant al tuturor petrecerilor de la New York.
Pe lângă multe hohote de râs, filmul ne va oferi o priveliște a New York-ului de sărbătoare, pentru că exploatează toate laturile comice ale unui Crăciun în acest oraș: de la pianul uriaş (unde melodia lui Kanye West, „Runaway”, capătă o nouă interpretare) şi până la bradul de Crăciun de la Rockefeller Center, sau din Tompkins Square Park, Înainte de Crăciun ni-i prezintă pe protagonişti trecând prin toate zonele oraşului.
Înainte de Crăciun este un film de vacanţă şi are tot ceea ce se aşteaptă spectatorii să vadă într-un film de Crăciun, dar este totodată şi o comedie pentru adulţi.