Hai la film! Dovlatov, o peliculă premiată la festivalul de la Berlin

În februarie filmul biografic Dovlatov primea Ursul de Argint pentru Contribuţie tehnică deosebită la festivalul de la Berlin, iar acum câteva săptămâni putea fi văzut pentru prima oară în România în selecţia festivalului Transilvania.

Un film dificil, destinat cinefililor, dar şi amatorilor demersurilor de recuperare ale istoriei, Dovlatov ne arată extrem de sugestiv cum comunismul şi valorile sale absurde sufocau creativitatea şi originalitatea. În faţa acestui „îngheţ”, artiştii au reacţii mai mult decât variate.

În centrul atenţiei este Serghei Dovlatov (interpretat de actorul sârb Milan Maric), iar acţiunea are loc de-a lungul a şase zile din 1971. Membru al tinerei generaţii de scriitori din Leningrad, Dovlatov este conştient că dacă nu e publicat nu poate face parte din Uniunea Scriitorilor, fără girul căreia cariera sa va fi cel mult periferică.

Dar a fi publicat înseamnă să scrie articole călduţe, poezele patriotice, dări de seamă entuziaste despre realizările regimului.

Dovlatov se împotriveşte din răsputeri, aruncându-se în situaţii absurde, dar este tot mai înconjurat de cunoştinţe şi rubedenii binevoitoare care îl îndeamnă: „supune-te”, „fă cum ţi se spune, o să fie bine”. Sau, altfel zis, „haide, afundă-te în mocirla noastră mediocră şi călduţă, să fim toţi la fel”.

Ajutat de un impresionant efort de producţie, regizorul Alexei German Jr. ne teleportează aproape o jumătate de secol în trecut, aproximând artificialul handicapant al comunismului. Dacă te întrebi vreo clipă de ce ai vrea să fii martorul a şase zile din viaţa unui scriitor sovietic de care probabil nu ai auzit niciodată, iată că Dovlatov comentează la fel de bine pe seama comunismului nostru, al românilor, dar şi pe seama imposturii generalizate şi a incompetenţei agresive din prezent.

Forţa sa stă nu doar în readucerea la viaţă a unor vremuri defuncte, ci sublinierea înfricoşătoarelor similitudini cu prezentul. Dovlatov poate fi privit ca un semnal de alarmă, ca o invitaţie la acţiune şi nonconformism, la asumarea căii mai puţin umblate şi mai dificile, dar mai personale şi dătătoare de satisfacţie.