Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Timiş şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat astăzi, pe raza judeţului, șapte percheziţii domiciliare la membrii unei grupări infracţionale, care ar fi comis furturi de portmonee și de mijloace de plată electronică şi ar fi efectuat operaţiuni financiare frauduloase, cauzând un prejudiciu de peste 40.000 de lei.
În urma acțiunii cinci persoane au fost conduse la audieri.
Din cercetări a reieşit că, începând cu luna aprilie 2015, gruparea infracțională, coordonată de un bărbat de 54 de ani şi o femeie de 43 de ani (concubini), ar fi comis inițial furturi de portmonee.
Ulterior, membrii grupării ar fi folosit cardurile bancare din portmoneele sustrase, efectuând operaţiuni financiare frauduloase.
Gruparea acţiona pe teritoriul întregii ţări, membrii acesteia fiind identificaţi în peste 20 de cauze înregistrate la unităţile de poliţie din diferite judeţe.
Sarcinile acestora erau bine stabilite, doi dintre membrii grupării se ocupau de furtul portmoneelor şi mijloacelor de plată electronică, alţi doi de retragerile frauduloase de numerar, iar unul avea rolul de şofer.
Prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor este de peste 40.000 de lei.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat două laptopuri, cinci telefoane, trei dispozitive de stocare a informaţiilor şi 4.900 de lei, susceptibili a proveni din comiterea faptelor.
Totodată, poliţiştii au pus în aplicare cinci mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara, pentru audieri.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, accesul ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos cu instrumente de plată electronice şi furt.
La acţiune au participat şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiş şi jandarmi.