La gripă, vârful a fost înregistrat în urmă cu două săptămâni, dar se așteaptă o nouă creștere, odată cu variațiile de temperatură de la minus la plus.
”Cei șase pacienți aveau vârste cuprinse între 55 și 80 de ani, unii având și alte boli cronice. Cazurile de gripă sunt așteptate să crească din nou, în perioada următoare. Este greșită ideea că gerul îngheață sau ucide virusul. Din contră, variațiile de temperatură de la minus zece grade la plus amplifică aceste cazuri. Măsurile de igienă personală și chiar purtarea măștii sunt recomandate în spații aglomerate, la supermarket, spectacole sportive sau artistice cu public numeros”, spune dr. Valentin Predescu, medic specialist Boli Infecționase.
În ceea ce privește incidența cazurilor de Sars Cov 2, dr. Predescu subliniază că ”de la începutul anului s-au înregistrat zece cazuri. În prezent este doar unul internat, dar nu se mai poate vorbi de situații grave, cum erau cu un an și jumătate în urmă”.
În afara virozelor respiratorii de sezon, care au dat serios de furcă lugojenilor în ultima perioadă, iată că în oraș s-au înregistrat numeroase cazuri de varicelă, atât la copii, cât și la adulți, dar și cazuri de scarlatină. În ultima lună, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiș, în zona Lugoj, au fost raportate și 89 de cazuri de varicelă și două cazuri de scarlatină.
Deși varicela este comună în rândul copiiilor, aceasta poate să apară și la adulți.
În unele cazuri, poate provoca anumite complicații grave. Primele simptome ale varicelei sunt febra, starea generală de rău, lipsa apetitului și durerile de cap, urmate de apariția unor pete roșii sau umflături pe piele, care se transformă în vezicule cu lichid și care provoacă mâncărimi.
Deși aparent inofensivă, fiind încadrată la bolile copilăriei, complicatiile date de varicela pot include deshidratare, pneumonie, sângerări, encefalită, meningită, infecții ale pielii, oaselor sau cartilajelor încheieturilor.
Cea mai bună metodă de prevenire a varicelei, de altfel și singura, este vaccinarea.
Scarlatina este o boală acută infecțioasă, contagioasă și epidemică, manifestată prin durere în gât, febră, vărsături și erupție cutanată de culoare roșu intens, cel mai frecvent afectând grupa de vârstă cuprinsă între 5 și 15 ani.
Boala debutează brusc și necesită tratament cu antibiotic recomandat de către medic, pentru a reduce riscul de complicații și răspândirea.