Agricultorii care au cultivat grâu în zona Lugoj – Făget nu se laudă cu producţii bune în acest an, ele fiind mult mai mici în comparaţie cu cele realizate anul trecut.
Conform acestora şi a specialiştilor lugojeni din acest domeniu, pe raza urbei, media realizată până acum nu depăşeşte 3.500 de kilograme pe hectar, faţă de 5000 kg/ha cât a fost în 2014. Principala cauză care a dus la subdezvoltarea bobului în spic a fost lipsa precipitaţiilor.
„Eu am cultivat 15 hectare cu grâu şi am reuşit să-l recoltez tot. Din păcate, am realizat o medie de 2.800 de kilograme pe hectar, mult sub cea de anul trecut. L-am lucrat şi i-am aplicat tratamente ca la carte, dar plantele nu au avut apă şi boabele nu s-au dezvoltat. I-am făcut indicii de panificaţie şi calitatea e bună, dar nu are greutate”, a declarat Nicolae Iorga, agricultor din municipiul Lugoj.
Din cele 350.808 hectare de teren arabil existente la nivelul judeţului Timiş, 135.000 au fost cultivate cu grâu. În zona Buziaş – Lugoj – Făget sunt doar 46.000 de hectare, jumătate din ele fiind recoltate.
Agricultorilor le e teamă că lipsa ploilor va afecta şi producţiile la porumb.
„Seceta va afecta şi porumbul. Acum el are nevoie de ploaie, cum avem noi de aer. La toamnă va fi jale, pentru că deja au început să se usuce frunzele de jos. Producţia va fi slabă”, mai spune Nicolae Iorga, care are 12 hectare cultivate cu porumb.
La nivel judeţean, această plantă a fost semănată pe 180.000 de hectare.