Autorităţile locale au reuşit să reabiliteze aproape în totalitate, în această vară, clădirea grădiniţei PP 5, din cartierul Micro III, cea mai mare din oraş. Construcţia care a fost ridicată în anul 1975 nu a mai beneficiat niciodată, în cei 40 de ani de funcţionare, de lucrări de refacere a infrastructurii edilitare.
Începând cu luna iunie a anului în curs au fost demarate cele mai ample lucrări de până acum, fiind alocaţi pentru acest scop 400.000 de lei. S-a înlocuit acoperişul în totalitate, cuprinzând o suprafaţă de 1230 de m.p.
De asemenea s-au înlocuit peste 100 de ferestre, uşile interioare şi a fost refăcută întreaga zugrăveală.
În prezent se execută lucrări de anvelopare a pereţilor exteriori pe o suprafaţă de 1.540 de mp.
“Cu ajutorul finanţării Primăriei Lugoj şi a Consiliului Local, în ultimele luni s-a reabilitat clădirea în care funcţionează grădiniţa PP 5, atât pe exterior, cât şi pe interior. Mai sunt două, trei săptămâni şi se va termina şi izolarea faţadei, care se execută în prezent. Sunt ultimele lucrări rămase de efectuat la partea de construcţie. În anii anteriori s-a reuşit înlocuirea mobilierului, refacerea bucătăriei şi a spălătoriei”, a spus profesoara Maricela Mocanu, directoarea grădiniţei.
În instituţia de învăţământ preşcolar învaţă peste 176 de copii, sub coordonarea a 14 cadre didactice. Sub acelaşi acoperiş funcţionează şi o creşă, care are în ocrotire 20 de copii.
Grădiniţa din Micro III, dispune de opt săli de clasă, o sală de sport şi o sală de mese.