Făgetul va avea pe viitor o grădiniţă nouă. În primele zile ale acestui an, edilii locali au semnat contractul de finanţare cu reprezentanţii Guvernului pentru construirea unui nou edificiu în partea românească a oraşului.
Grădiniţa ar urma să o înlocuiască pe cea veche, aflată în aceeaşi zonă a urbei.
”Este nevoie de o grădiniţă nouă, pentru că cea veche funcţionează într-un spaţiu care nu ne aparţine şi pentru care plătim chirie. Nefiind clădirea noastră, nici nu putem efectua lucrări de reabilitare, pentru că legea nu ne permite. Preşcolarii învaţă într-un imobil care a fost retrocedat Protopopiatului Ortodox Făget după Revoluţie”, ne-a declarat Marcel Avram, primarul Făgetului.
Lucrările de construire a noii grădiniţe urmează să demareze, cel mai probabil, la mijlocul acestui an, după ce se va efectua studiul de fezabilitate şi se va trece de toate etapele care se aplică pentru o astfel de investiţie.
Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 1,9 milioane lei, din care 1,7 milioane lei vor fi alocaţi de Guvernul României, iar 200.000 de lei de Primăria Făget.
”Prin contract, investiţia trebuie finalizată în doi ani de la începerea lucrărilor. Sperăm însă ca acest fapt să se întâmple mult mai repede”, ne-a mai spus edilul şef.