C.S.Ş. Lugoj, împreună cu Consiliul Local, va organiza în acest weekend, Cupa DKMT, pentru gimnaşti.
Manifestarea cu caracter internaţional a ajuns, anul acesta, la ediţia a XIV-a. Vor fi prezenţi aproximativ 50 de gimnaşti (cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani), dintre care mulţi medaliaţi şi componenţi ai loturilor naţionale, de la şapte cluburi din România şi Serbia.
Confirmările de participare au venit de la CSŞ şi CSM Reşiţa, CSŞ 1 Timişoara, Novi Sad şi Subotica. Lugojul va fi reprezentat de sportivi de la CSŞ şi CSM.
Concursul va începe sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 11.20 şi va avea loc la Sala Sporturilor “I.K Ghermănescu”, de pe strada Timişoarei.
Municipiul nostru va fi reprezentat, la categoria I (9-10 ani) pe Flavius Borca, Norbert Marcu, Răzvan Miclăuş, la categoria a II-a (11-12 ani) pe Patrick Voichescu şi Alexandru Marcu, la categoria a III-a (13-14 ani) pe Alexandru Popescu, la categoria a IV-a (15-16 ani) pe componenţii lotului naţional Alexandru Bănicioiu şi Rafael Szabo, iar la categoria a V-a (17-18 ani) pe Lorenzo Pecie, Octavian Tomescu, Ionuţ Todor (toţi 3 de la Clubul Sportiv Municipal). Va face o demonstraţie la sol Raul Standolariu, de doar 7 ani, de la CSŞ Lugoj.