Doi dintre gimnaștii legitimați la Clubul Sportiv Municipal Lugoj au fost incluși în Top 10 al celor mai buni performeri prezentați de Federația Română de Gimnastică pentru anul 2021.
Clasamentul a fost realizat pe baza sistemului de atribuire a punctelor, în raport cu rezultatele sportive, elaborat de Ministerul Tineretului și Sportului. Așadar, în topul celor mai buni zece gimnaști români din 2021 au fost incluși Nicolae Bera (juniori I, 17-18 ani), locul 7 cu 91 de puncte și Norbert Marcu (juniori II, 15-16 ani), locul 8 cu 87 de puncte, ambii componenți ai echipei de gimnastică a CSM Lugoj.
Sportivii au cucerit în 2021 la finalele naționale un total de 13 medalii, la care se adaugă și o medalie de argint cucerită cu echipa CSM-ului.
“Felicitări celor doi pentru tot ceea ce au reușit anul trecut și sper la rezultate și mai bune în 2022, pentru că potențial există. În 2021, Nicolae Bera a cucerit titlurile naționale și medaliile de aur la săritură, bară și sol, medalia de argint la individual compus și inele, și medalia de bronz la paralele. Norbert Marcu, care a crescut și a fost format la Clubul Sportiv Școlar Lugoj, a performat anul trecut la individual compus, cal și inele, unde a obținut titlurile de campion național și medaliile de aur, a cucerit argintul la bară și bronzul la sol, paralele și sărituri. Cei doi sunt componenți de bază ai secției de gimnastică a CSM Lugoj”, a precizat profesorul Adrian Meleancă coordonatorul lotului național de junior de la Reșița și antrenorul echipei de gimnastică a CSM Lugoj.
În top a intrat și Vlad Cotuna, fostul component al CSM Lugoj, care s-a clasat pe locul trei cu 54 de puncte, după Gabriel Burtănete cu 85 de puncte, locul unu și Marian Drăgulescu cu 80 de puncte, locul doi. Cele zece locuri ale topului au fost împărțite între seniori (primele cinci locuri) și juniori. Cel mai mare punctaj de la juniori la obținut Nicholas Țarcă cu 121 de puncte