Despre Gheorghe Bălan, artistul care a plecat în eternitate la mijlocul anilor ‘90, se vorbeşte foarte puţin la Lugoj deşi este foarte apreciat în lumea artei. Născut în 18 iunie 1947 în judeţul Vrancea, se stabileşte la Chizătău în 1950. Elev al Liceului din Belinţ, ajunge la Lugoj unde devine un obişnuit al Galeriei ProArte şi creează ani la rândul în atelierele artistice de pe strada Anişoara Odeanu. Într-o perioadă dificilă a vieţii sale, a fost ajutat de prietenii Silviu Orăviţan Creţu şi Simion Dănilă, prin intermediul cărora a găsit de lucru – contracte ocazionale, pictură de vitrine şi reclame, care i-au adus stipendii modeste, dar binevenite. Lugojul este şi locul unde Bălan a expus pentru prima dată în provincie, în anul 1980.
Graficianul şi poetul Gheorghe Bălan a avut un destin artistic cu totul ieşit din comun, mai ales raportat la anii şi condiţiile în care a creat. La sfârşitul anilor 70, el primea recunoaşterea unor personalităţi ale vieţii culturale din Capitală precum Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Ştefan Augustin Doinaş, Ion Caraion, Paul Eugen Banciu sau Sorin Mărculescu.
A strălucit doar câţiva ani în lumea artistică a Capitalei, între 1978 şi 1980, dar a făcut-o cu putere. „Irumpe în lumea artistică a Capitalei, după ce Gabriel Liiceanu îl descoperă la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia şi-l găzduieşte o vară în locuinţa sa din Bucureşti, unde îl vor cunoaşte şi Andrei Pleşu, Radu Bogdan, Ştefan Augustin Doinaş, Sorin Mărculescu şi mulţi alţii. Este momentul solar al lui Gheorghe Bălan. Un succes răsunător va avea acum prima lui expoziţie de grafică de la Bucureşti – Măgurele, în 1978, vernisată de Andrei Pleşu şi primul său volum de poezii – „Ferigi”, cu o prefaţă de Ştefan Augustin Doinaş, Cartea Românească, Bucureşti, 1979.
Expoziţii va mai avea la Lugoj în 1980 – vernisaj: Coriolan Babeţi şi Silviu Orăviţan Creţu, Timişoara 1981 – vernisaj C. Babeţi şi Paul Eugen Banciu. Poezii va mai publica în 1983 la Cartea Românească („Draperie şi Beton”), dar succesul de la debuit nu se va mai repeta niciodată”, spune prof. dr. Simion Dănilă, un bun cunoscător al destinului lui Gh. Bălan, care s-a stins din viaţă în 2003.
Un artist măcinat de misticism
Tot profesorul Dănilă ne vorbeşte despre căderile şi revenirile din viaţa lui Bălan.
„Misticismul, în care a căzut ulterior, a fost fatal pentru artistul Gh. Bălan. Anii care fi trebuit să fie cei mai fecunzi pentru creaţia sa plastică şi poetică (1982-1995), şi i-a irosit alergând după o himeră. Când şi-a dat seama că arta nu este totuşi „satanică”, talentul lui s-a mai manifestat o dată cu toată forţa, înainte de a i se agrava bolile şi a se petrece dintre noi. În 1996, expune de două ori la Timişoara, la Muzeul Banatului (vernisaj: Deliu Petroiu) la Sala Vega 8vernisaj: Şerban Foarţă). A lăsat în urma lui peste 250 de lucrări de grafică, a căror valoare sporeşte de la an la an şi un volum de versuri în manuscris”.
Adoptat de Lugoj
Deşi la Lugoj a expus o singură dată (expoziţia „Dinaintea puştii”, ProArte, 2-18 aprilie 1980), Gheorghe Bălan poate fi considerat a fi un artist al Lugojului. El a lucrat şi a creat în atelierele artiştilor lugojeni de pe strada Anişoara Odeanu.
„Pe Gheorghe Bălan l-am cunoscut în anii dictaturii, când a apărut la galeria din Lugoj, pe care o conduceam. Pe atunci, galeria era o oază de normalitate care aduna cam tot ceea ce era mai valoros în artele plastice şi nu numai. Mi-a fost recomandat, pentru o expoziţie personală, de către Pleşu şi Liiceanu, care au scris despre el. Parcă-l văd şi acum, descindea la galerie sau la atelierele ariştilor de pe strada Anişoara Odeanu, unde-şi revărsa pletele şi îşi însoţea desenele cu fervoare. I-am vizitat şi atelierul din Chizătău, fiind impresionat de unitatea demersului său şi forţa tuşei, care exprima o realitate fabulatorie, între real şi vis, o fabulaţie imaginativă, purtătoare de universuri onirice. Deşi avea o instrucţie plastică autodidactă, expresia plastică avea precizia de om instruit. Era purtat de o voce interioară, de ceva care-l mişca aproape de sfinţenie, de Centru”, îşi aminteşte maestrul Silviu Orăviţan Creţu, fost director al Galeriei ProArte.
Reeditarea manuscriselor lui Bălan, o „datorie morală”
„Viaţa lui Bălan a fost o sumă de întâmplări extraordinare, începând cu momentul descoperirii sale. După despărţirea de soţie, a avut o depresie şi s-a internat la sanatoriul de la Gătaia. Directorul sanatoriului din acea perioada avea obiceiul să invite artişti şi scriitori din ţară pe scurte perioade de timp. Aşa au ajuns acolo soţii Gabriel şi Aurora Liiceanu. Bălan lucra la desenele lui, pe marginea unei alei, era foarte concentrat, nici nu l-a văzut pe Liiceanu. Acesta şi-a chemat soţia entuziasmat de ce văzuse, şi aşa a fost invitat Bălan la Bucureşti. Ei i-au deschis porţile succesului”, spune profesorul Simion Dănilă, care adaugă că „artistul a fost adoptat de Lugoj, pentru că aici a şi primit ceva comenzi pentru a picta reclame, ceea ce i-a adus un venit modest”.
Profesorul Dănilă, care a fost prieten cu Bălan, e încredinţat că reeditarea manuscriselor acestuia reprezintă o datorie morală.
„Vreau să vă spun că, atunci când încă mai trăia, am parcurs cu Gheorghe Bălan manuscrisul, de fapt o dactilogramă, la ultimul său volum de poezie, pe care nu a mai apucat să îl mai publice. Am parcurs împreună totul, am corectat totul, deci bunul de tipar, cum se zice, îi aparţine”, adaugă Simion Dănilă.
Consiliul Judeţean Timiş, mai spune profesorul Dănilă, a finanţat apariţia acestui album postum, care are o însemnătate aparte şi pentru lugojeni. În semn de apreciere, fostul liceu din Belinţ are o bibliotecă „Gheorghe Bălan”, amenajată prin grija profesorului Simion Dănilă.
As fine it sensitive much was forget. Layer the dries canada pharmacy to gradually works what old they’re this there, coat…