Generalul conte Veterani, eliberator şi martir al Lugojului

Printre personalităţile de seamă ale Lugojului ar trebui să stea la loc de cinste un nume care nu mai spune nimic astăzi. Este vorba despre generalul conte Marsello Frederico Veterani, eliberator şi martir al Lugojului din războaiele purtate cu turcii la sfârşitul anilor 1600.

Se spune că eşti important pentru cineva dacă eşti dispus să-ţi dai viaţa pentru el. Ei bine, Veterani şi-a dat literalmente viaţa pentru lugojeni, sfârşind groaznic în mlaştinile din preajma oraşului, la 25 septembrie 1695. A ţinut foarte mult la Lugoj, oraş pe care îl eliberase de sub turci cu câţiva ani înainte. Şi-a folosit toată influenţa pe care o avea la Curtea de la Viena pentru a întări acest oraş, iar când nu a mai primit bani, a dat din buzunarul propriu pentru ca Lugojul să aibă întărituri cât de cât demne de a rezista turcilor. Mai mult, deşi era conştient în ziua Bătăliei de la Lugoj că turcii îi copleşesc în raport de 13 la 1 pe Imperiali, Veterani a preferat să moară cu sabia în mână, în loc să fugă din faţa puhoiului otoman. Pentru toate acestea, generalul conte Veterani merită toată aprecierea şi recunoştinţa noastră, chiardacă ele vin la mai mult de trei secole distanţă.

Un nobil de origine italiană

Generalul Conte Frederico (Federigo, după alte înscrisuri) Veterani s-a născut în anul 1643 în familia ultimului Duce de Urbino. Deşi era de viţă nobilă şi cu înclinaţii spre cultură, Veterani a ales, ca mulţi alţi tineri de origine italiană, să facă o carieră militară în armata Imperială. Documentele vremii, citate de Lazzaro, biograful său, îl descriu ca având “disciplină înnăscută, respect pentru reguli şi ierarhii. Dar era şi un om afectuos, sensibil în relaţiile de familie”. A luptat în multe locuri din Europa şi s-a distins la Nijmengen, Olanda. Cu un an înainte de a muri, la 12 mai 1694, este avansat în gradul de mareşal al Sfântului Imperiu.

A fortificat Lugojul cu bani din propriul buzunar

În Banat, imediat după ce a eliberat Lugojul şi Caransebeşul, generalul Veterani şi-a dat seama că ambele oraşe trebuiesc întărite. Era conştient de lipsa de finanţare a armatei, pe care a criticat-o în scrisorile adresate soţiei sale, contesa Maria Vittoria. Iată câteva pasaje edificatoare: “armata e prost plătită” (1683), “cu aşa plată cavaleria noastră va crăpa de foame” (1684), “trupele sunt dezgustate pentru că nu primesc solda” (1685), “armata e ruinată, numai o minune poate aduce succes operaţiunilor noastre” (1687). A făcut nenumărate demersuri direct sau prin intermediul soţiei la Curtea de la Viena, şi-a folosit toată influenţa pe care o avea pentru a obţine fondurile necesare fortificării Lugojului. “Atunci când şi-a dat seama că nu va primi destul, Veterani a decis să plătească din propriul buzunar fortificarea Lugojului. A ridicat nişte fortificaţii destul de modeste, din împletituri de nuiele cu pământ bătătorit între ele, pe care a aşezat platforme de lemn pentru tunuri”, arată istoricul militar Liviu Groza, Cetăţean de Onoare al Caransebeşului, care a scris mult despre bătălia de la Lugoj şi despre Veterani.

La Lugoj, Veterani a dus o luptă “în condiţii imposibile”

Într-una dintre cele mai emoţionante scrisori adresate soţiei, Veterani spune: “draga mea, îţi scriu cu un picior pe pământ şi cu unul în şa”, arătând că se pregăteşte de luptă. Avertismentele sale s-au dovedit a fi întemeiate. La sfârşitul lui septembrie 1695, o mare armată otomană ameninţa Lugojul. Sun comanda lui Mehmet Aga erau 28.000 de arnăuţi, 27.000 de spahii (cavalerişti de elită) şi 30.000 de tătari. În faţa lor se afla o armată de doar 6.500 de imperiali, dintre care câteva sute erau localnici lugojeni, slab echipaţi şi înarmaţi. “La Lugoj, Veterani a fost silit să ducă o bătălie în condiţii imposibile”, spune Lazzaro, iar istoricul Liviu Groza adaugă că “Veterani prevăzuse că avea de dat o bătălie în care va fi copleşit numeric, şi de acea a combinat fortificaţiile slabe pe care le ridicase, cu fortificaţii naturale – mlaştinile din preajma Lugojului, în locul numit Ţarina Oraşului. Ironia soartei – tocmai în aceste mlaştini şi-a găsit sfârşitul”.

Loialitatea faţă de Lugoj i-a adus moartea

Despre bătălia de la 25 septembrie 1695 am mai scris. Contele Veterani a murit cu arma în mână, fiind tras jos de pe cal şi trântit în noroi. Sfârşitul a fost atât de groaznic, încât varianta oficială spusă la Viena a fost că ar fi murit de friguri, în timpul retragerii. Adevărul este că Veterani nu a vrut să părăsească Lugojul. “Dramatismul acestei lupte a intrat în legendă. Ar fi putut Veterani să fugă, să se retragă? Desigur! Dar disciplina şi loialitatea lui l-au împiedicat să facă asta. Chiar şi când unul din aghiotanţii lui, colonelul Caprara, s-a retras cu tunurile şi era evident că situaţia e disperată, Veterani nu a abandonat tabăra. Unii istorici spun că el nu şi-ar fi dat seama de numărul turcilor şi de aceea ar fi rămas pe loc. Eu cred că a încercat până în ultimul moment să apere tabăra în care se aflau şi mulţi lugojeni, inclusiv femei şi copii. Faptul că nu i-a abandonat face din el un erou al Lugojului” spune Liviu Groza. Proporţiile măcelului (cel mai mare dezastru militar din istoria Lugojului) sunt înfiorătoare. Turcii au pierdut 700 de oameni, iar dintre cei 6.500 de imperiali, au pierit 5.000, după datele otomane.

În aceste condiţii, este un mare păcat că numele lui Veterani nu apare în vreun loc public din Lugoj. Dacă timişorenii îl cinstesc pe contele Florimund Mercy, guvernator al Banatului şi “omul de aur” al Timişoarei, noi de ce nu l-am cinsti pe contele Veterani, care şi-a dat viaţa pentru Lugoj? „Veterani este important pentru Lugoj din trei mari motive: a eliberat oraşul de sub turci, l-a fortificat folosind chiar banii proprii şi şi-a dat viaţa apărându-l, într-o luptă inegală şi disperată. Ce i s-ar putea cere unui militar mai mult?”, spune istoricul caransebeşean Liviu Groza, care a cercetat multe documente despre Veterani la Arhivele de Război din Viena. Şi totuşi, în România, există un loc care îi poartă numele. Peştera Veterani, aflată pe Dunăre, este fosta Peşteră Picabora de lângă Dubova (în apropierea Orşovei). Aici, în 1692, Veterani a spulberat o flotă turcă ce ducea trupe pe Dunăre, pentru a ataca Banatul. Generalul austriac a folosit atunci peştera pentru a supraetaja tunurile pe toată înălţimea deschiderii ei, iar sus pe deal erau plasate alte guri de foc. A rezultat o forţă de foc nimicitoare şi o înfrângere umilitoare a turcilor, care aveau să se răzbune asupra genialului militar în bătălia dusă în mlaştinile Lugojului.