În prima duminică din luna aprilie, tura Lugojul Pedalează a pus un accent deosebit pe sănătate. Asta pentru că, în data de 7 aprilie întreaga planetă serbează Ziua Mondială a Sănătăţii, iar tema din acest an a fost tensiunea arterială.
În prima duminică din luna aprilie, tura Lugojul Pedalează a pus un accent deosebit pe sănătate. Asta pentru că, în data de 7 aprilie întreaga planetă serbează Ziua Mondială a Sănătăţii, iar tema din acest an a fost tensiunea arterială.
Cu această ocazie, întâlnirea bicicliştilor s-a făcut la ora 16.00 pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor, unde timp de o oră celor prezenţi li s-a luat tensiunea. Totodată, cei care nu au avut un număr Lugojul Pedalează au primit unul dintre cele 160 de numere de înmatriculare.
Bicicliştii au dat o tură pe aleile spitalului
La ora 17.00, bicicliştii au pornit la plimbare pe traseul Casa de Cultură a Sindicatelor – Catedrală Caransebeşului – Mol Caransebeşului – retur Cuza Vodă – Bucegi – Gh. Doja – Spital.
Ajunşi la spital, medicul Mircea Şerpe, împreună cu asistentul medical de Urgenţe Dan Sfercoci le-au prezentat bicicliştilor câteva informaţii legate de această zi, dar şi tehnici de prim ajutor în caz de accidentare. De asemenea, Spitalul Municipal Lugoj a primit de la voluntarii campaniei Lugojul Pedalează numărul 800.
„Faptul că în această zi se serbează la nivel mondial Ziua Mondială a Sănătăţii a fost un bun prilej pentru noi să ne asociem iniţiativei celor de la Lugojul Pedalează pentru a marca şi la Lugoj Ziua Mondială a Sănătăţii”, a declarat Mircea Şerpe, directorul medical al Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj.
„Mulţumim Spitalului Municipal Lugoj pentru tot sprijinul acordat. De asemenea, le mulţumim şi celor din Timişoara care ne însoţesc mereu în plimbările noastre, dar şi Primăriei şi Poliţiei pentru spijin”, spune Alin Roşu, unul dintre organizatori.
Le-au susţinut pe voleibaliste
De la spital, plimbarea a continuat pe traseul strada Romanilor – C. Wallisch – Podul de beton – 1 Decembrie – OMV Timişoarei, sala de sport „Ioan Kunst Ghermănescu”. După victoria extraordinară din ultimul meci al play-off-ului, cu Blajul şi calificarea sigură într-o cupă europeană, bicicliştii au dorit să le susţină pe voleibaliste la meciul dintre CSM Lugoj şi Medicina TG. Mureş.
Campania „Lugojul Pedalează” este organizată de Clubul de Turism Concordia cu sprijinul ziarului Redeşteptarea şi Junior Chamber Lugoj. Partenerii media sunt Nova FM şi Ten TV.