Elevii şi profesorii Colegiului Naţional „Coriolan Brediceanu” au organizat astăzi Balul puişorilor. Manifestarea face parte din cadrul săptămânii „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, în care elevii de clasa a V-a s-au străduit, care mai de care, să-şi arate talentele artistice în speranţa obţinerii titlului de Miss şi Mister Puişor.

Evenimentul s-a desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Lugoj, începând cu ora 11.00.
„Copiii au fost plini de viaţă şi le-a făcut mare plăcere să se implice în această competiţie. Cu activităţi de genul acesta reuşim să cunoaştem talentele elevilor noştri şi încercăm ca pe viitor să-i îndrumăm spre direcţii care ni se par potrivite pentru ei”, a declarat Adina Lazăr, profesor organizator.
Cele 11 perechi intrate în concurs pentru titlul de Miss şi Mister Puişor au fost supuse pe parcursul întregului eveniment la mai multe teste.
Una dintre probe a fost cea de cultură generală, la care copiii s-au descurcat foarte bine, dând dovadă de foarte multă isteţime. Participanţii s-au descurcat foarte bine şi la proba de dans, arătând multă energie şi talent.
La finalul concursului au fost stabiliţi câştigătorii, titlul de Miss Puişor revenindu-i elevei Tania Ionescu, iar cel de Mister lui Bogdan Maximilian.
Locul II a fost ocupat de Daiana Filip şi Radu Tuştean, iar perechea formată din elevii Miriam De Francesco şi Emanuel Tudorescu au obţinut locul III.
Miss şi Mister Popularitate au fost aleşi Daria Ardelean şi Sorin Benescu, iar Miss şi Mister Originalitate au fost desemnaţi Cristina Muntean şi Patrik Cubaş.
{gallery}puisor04042013{/gallery}