Micuţii de la Grădiniţa cu Program Normal Nr. 11, de pe strada Libertăţii din Lugoj, au sărbătorit Ziua Mamei prin confecţionarea unor felicitări împreună cu mămicile lor.

Micuţii de la Grădiniţa cu Program Normal Nr. 11, de pe strada Libertăţii din Lugoj, au sărbătorit Ziua Mamei prin confecţionarea unor felicitări împreună cu mămicile lor.
„Acţiunea noastră are ca scop confecţionarea de felicitări pentru Ziua Mamei, adică Ziua de 8 Martie. Cu această ocazie, doamna educatoare Crina Petrovici a organizat această activitate, copii cu mămici.
Am stat de vorbă cu mămicile şi copiii şi am observat că le place această activitate, mămicile mi-au confirmat că şi-au adus aminte de copilărie şi că doresc să ajute copiii lor şi în alte acţiuni de genul acesta”, a declarat Teodora Vodă, directoarea grădiniţei.
La această acţiune au fost invitate mai multe doamne din cadrul Clubului Lions „Ana Lugojana”, care au donat acestei grădiniţe mai multe materiale şi jucării.
„Grădiniţa a fost complet renovată. S-a pus centrală proprie, s-a zugrăvit atât interiorul, cât şi exteriorul, s-a schimbat instalaţia electrică, s-au cumpărat covoare, perdele şi tot ce a fost nevoie ca această grădiniţă să funcţioneze în condiţii optime.
La această grădiniţă vin copii din tot cartierul, avem înscrişi 28 de copii, din care 26 o frecventează zilnic. De aceea le-am invitat pe doamnele de la Clubul Lions „Ana Lugojana”, să vadă că aceste materiale şi jucării pe care ni le-au donat, sunt valorificate în acţiunile pe care noi le întreprindem”, a mai spus Teodora Vodă.
Membrele clubului s-au declarat încântate de ce au găsit în grădiniţă. „Fiind femei, unul dintre punctele noastre principale este să ajutăm copiii. Desigur asta o facem nu doar din postura de femei, ci mai ales din postura de mame.
Considerăm că pentru o societate durabilă avem nevoie în primul rând să ne educăm copiii. Ajutându-i, credem că vom contribui la un viitor mai bun atât pentru ei, cât şi pentru noi”, este de părere Anda Petruescu, preşedinta Clubului Lions „Ana Lugojana”.









![[FOTO] Aur și multiple calificări în finale! Gimnaștii din Lugoj, între cei mai buni la competiția internațională din Serbia](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/gimnastica-3-360x180.jpg)

![[FOTO] Moș Nicolae a venit la volei! 24 de saci de jucării, 60 de kilograme de dulciuri pentru copiii și o victorie categorică](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/volei-victorie-360x180.jpg)







![[Foto&Video] Regatul Sărbătorilor de Iarnă și-a deschis porțile! Lugojul a intrat în atmosfera festivă a sfârșitului de an](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/11/regatul-de-iarna-3-1-360x180.jpg)










![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)



![[FOTO] Aur și multiple calificări în finale! Gimnaștii din Lugoj, între cei mai buni la competiția internațională din Serbia](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/gimnastica-3-120x86.jpg)

