Galeria Pro Arte este un spațiu de cultură important nu numai pentru municipiul Lugoj, ci și pentru toată partea de vest a țării. La ora actuală, galeria se află la începutul unui necesar proces de restaurare, despre care ”Redeșteptarea” a mai scris.
În ediția de față a serialului nostru dedicat oamenilor, locurilor și poveștilor din Lugojul de altădată, vom face un popas în istoria recentă a urbei.
Vom merge pe firul Cenaclului Uniunii Artiștilor Plastici, apoi al înființării filialei lugojene a Uniunii Artiștilor Plastici, singura filială a unei uniuni de creație din țară care funcționează într-un oraș nereședință de județ. Mai departe, vom vedea când au început să funcționeze atelierele de creație de pe strada Anișoara Odeanu și cum, când și în ce condiții a fost deschisă actuala Galerie ProArte.
Lugojul a avut o importantă tradiție în domeniul artelor, dar și în ceea ce privește domeniul organizării artiștilor plastici. În perioada interbelică, la Lugoj a funcționat Sindicatul Artelor Frumoase – amintește criticul de artă Ioan Iovan.
”Perioada dictaturii staliniste (1945-1965) și perioada dictaturii ceaușiste (1970-1989) au fost cele mai grele, dar între anii 1965 și 1970 a fost puțină relaxare, când au pătruns formule de actualitate occidentale, producându-se o oarecare sincronizare”, spunea criticul de artă Ioan Iovan, lugojean de origine, decan al Facultății de Artă din Timișoara.
La început a fost trio-ul Orăvițan – Tudan – Streletz
”Cenaclul UAP Lugoj a fost înființat în 1970, ulterior devenind filiala UAP Lugoj și s-a datorat în principal celor trei protagoniști, Silviu Orăvitzan Crețu, Vladimir Streletz și Tudor Tudan, fiecare contribuind cu propria-i personalitate, cu activitatea, cu capacitatea particulară.
Silviu Orăvițan a contribuit cu partea de acțiune, cu partea de forță, persiasiv și perseverent; Vladimiir Streletz și-a adus aportul de logistică și de diplomație, iar Tudor Tudan a adus echilibrul, calmul și justețea. Artiștii au fost factorul decisiv, în întâmpinarea cărora au venit înțelegerea și sprjinul mai multora dintre cei care au avut un cuvânt de spus în UAP, Petru Comarnecsu, Ion Frunzetti, Viorel Mărginean, Ion Sălișteanu, Sergiu Știrbu, Ion Pacea.
Artiștii, însă, au fost cei care au convins prin intenții, prin capacitatea și prin valoarea artistică a activității lor. De fapt, perioada de vârf, perioada de succes a filialei din Lugoj a fost tocmai atunci când conlucrarea dintre ei a funcționat bine, echilibrat, cât s-au aflat pe picior de egalitate. Ei, activitatea lor, valoarea ce o reprezentau, au fost argumentele care au dus la construirea atelierelor, a căror inaugurare s-a produs în august 1972.
Uniunea Artiștilor Plastici a investit imediat pentru un asemenea obiectiv la Lugoj, asigurând un loc adecvat al creației, locul artistului pentru realizarea operei, perimetru de sine, de lucru și de intimitate, de retragere și de securitate”, adăuga criticul de artă și universitarul Ioan Iovan.
Galeria ProArte, inaugurată în martie 1979
După inaugurarea atelierelor de creație în august 1972, a venit rândul Galeriei Pro Arte, care a fost inaugurată în martie 1979, realizată de asemenea pe banii Uniunii Artiștilor Plastici.
Galeria nu numai că ”a devenit un reper referențial în artă, dar s-a și desprins de local, din condiția locală”. Galeria Pro Arte nu a fost numai acel spațiu generos, de 350 de metri pătrați, situat în imediata vecinătate a Ceasului Electric, unde s-au organizat vernisaje.
Aici au expus artiști profesioniști de valoare de pe plan regional, național și internațional. Aici s-au creat legături între artiștii profesioniști, membri ai UAP și cei amatori, care au văzut în primii modele de urmat.
Aici s-au creat și alte legături, cele dintre artiștii expozanți (pictori, sculptori, graficieni, fotografi de artă, ceramiști, tapiseri, etc.) și un cerc destul de larg de colecționari, de cunoscători care au apreciat un tablou, o acuarelă și au achiziționat-o, investind în artă. Mai ales după 1990, galeria a fost și o rampă de lansare pentru artiștii lugojeni spre consacrarea pe plan internațional.
A avea o expoziție proprie la ProArte, a avea o expoziție colectivă sau a participa la un salon al artelor vizuale la Lugoj, a devenit un blazon, o onoare, o carte de vizită pentru mulți artiști din afara orașului.
Ca să nu mai vorbim de spiritul de camaraderie artistică pe care l-au întărit taberele de creație organizate de filiala UAP Lugoj, condusă, de-a lungul anilor, de Silviu Orăvițan, Ioan Iovan, Ladislau Pokker, Eugenia Olar și de regretatul Marius Bacriu.
Lugojul, niciodată prea mic pentru marii artiști ai lumii
Ceea ce nu trebuie uitat în legătură cu Galeria Pro Arte este nu numai valoarea marilor artiști români care au expus aici, ci și artiști străini, unii dintre ei, precum catalanul Juan Miro sau americanul Andy Warhol, considerați a fi unii dintre cei mai mari artiști ai lumii.
Meritul celor care au condus Galeria ProArte, de-a lungul timpului, este că nu au considerat niciodată Lugojul prea ”mic”, pentru a aduce aici opere ale unor mari artiști internaționali, precum pictorii Luis Bosch Cruanas, Juan Pere Viladecons, Amelia Riera, Carles Panell, Francisco Valbuena, Juan Josep Tharrats (în cadrul expoziției ”Artă catalană”), Juan Miro, unul din marii pictori contemporani ai lumii, Bram van Velde (Olanda), Jean Bazaine, Pierre Tal Coat, Raoul Rodolphe Ubac (pictor și sculptor belgian), Saul Steinberg (artist de origine română, născut în SUA), Paolo Palazuelo (Spania), Pol Buri (Belgia), Antoni Tapies (Spania), Jean Riopelle (Canada), Elsworth Kelly (SUA), Pierre Alechinsky (Belgia), Eduardo Chillida (Spania), Vasillakis Takis (sculptor grec stabilit la Paris), pictorul american Andy Warhol, reprezentant de marcă al artei pop, Jacques Monory, Valerio Adami, Shusaku Arakawa (artist american de origine japoneză), Gerard Titus Caramel (Franța), Adi Holzer (Austria), Kira Weber (Elveția) și Miguel Epes (Argentina). Să nu uităm desele prezențe ale unor artiști din Ungaria, din Budapesta, dar și din Szeged sau orașul înfrățit Szekszard, începând cu Baky Peter și Fusz Gyorgy, urmați de Arany Sandor, Novak Andras, Lazar Pal, Sinko Janos, Pataki Ferenc, Zombori Laszlo, Fischer Erno, Eszik Alajos, Farkas Pal, Kalmar Marton și alții.
Am enumerat toate aceste nume în mod special, pentru ca să nu se uite nivelul la care a reușit să ridice ștacheta Galeria Pro Arte din Lugoj!
Centru al disidenței
Un fapt interesant, Galeria Pro Arte a devenit, în anii ‘80, un spațiu al disidenței sau cel puțin un loc unde se puteau exprima opinii divergente față de linia oficială. Relativ ferită de ”ochiul ager” al Bucureștiului și neavând statutul de capitală de județ, Lugojul avea o galerie impunătoare pentru acea vreme. Intelectuali de marcă şi artişti plastici puşi „la index”, precum Andrei Pleşu, Ştefan Bertalan sau Sorin Dumitrescu, au găsit aici o oază de normalitate şi s-au putut exprima liber.
„Aici, la Galeria Pro Arte, atunci când Andrei Pleşu era dat afară din Bucureşti, de la institut, la Lugoj conferenţia despre normalitate, despre actul creativ, despre cultură. Ei bine, în acea perioadă, Pleşu vine la ProArte (3 decembrie 1982) şi îşi ţine conferinţele! Chiar şi menţionează asta, în lucrarea “Minima moralia” a lui. Aici a vorbit prima dată despre arta orientală, despre cultura-interval etc. La Lugoj s-au ţinut primele happening-uri, care erau un lucru rar în România… Aici au conferenţiat Dan Hăulică, Ion Frunzetti, Petru Comarnescu, Cornel Ungureanu, Ada Cruceanu”, ne declara pictorul Silviu Orăviţan Creţu, fostul director al galeriei, până în anul 2006.
Un alt disident celebru, este timișoreanul Ștefan Bertalan, care a uluit asistența cu un happening la ProArte. ”La un moment dat, prin ‘85, Bertalan citea din Biblie şi cu cealaltă mână împrăştia porumb prin galerie, strigând: Jos dictatura! Şi ca să fie mai clar a precizat: de aici, din România”, își amintea Orăvițan.
La galerie, unde expunea tot ceea ce era mai bun în arta românească: Ion Musceleanu, Horia Bernea, Ion Pacea, Horia Damian, Ion Sălişteanu, Victor Gaga, Petru Câlţia, Constantin Flondor, Silviu Dumitrescu, Leon Vreme, Peter Jecza, ”făceau coadă oameni de cultură din Bucureşti, din Cluj… În mod sigur ne-a avantajat faptul că eram un oraş mai mic şi suficient de departe de Bucureşti”, după cum rememora Orăvițan. Aceste lucruri nu trebuie uitate.
Reconstrucția Galeriei ProArte nu înseamnă numai restaurarea unei clădiri, ci și readucerea prestigiului cultural unei instituții care nu mai funcționează de ani buni.