Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au depistat două persoane din Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Spaţiul Schengen, pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână.
Cei doi au fost depistaţi ieri, în jurul orei 18:00, când o patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare a observat două persoane care se deplasau pe jos spre Ungaria.
Cei în cauză au fost reţinuţi la aproximativ 500 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, la marginea de vest a localităţii Cenad, în vegetaţia din apropierea frontierei.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele de sex masculin sunt cetăţeni din Afganistan cu vârste de 15 şi 19 ani şi au declarat ca intenţionau să ajungă în Austria la un prieten.
De asemenea, cei doi tineri au mai declarat că s-au deplasat cu un taxi până la Sânnicolau Mare şi de aici pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii.
Au recurs la această metodă pentru că nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen.
În urma cercetărilor, a rezultat faptul că, în data de 09 mai 2015, cei doi cetăţeni afgani au fost mai depistaţi de către poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Borş, ascunşi într-un camion încărcat cu cabluri electrice cu intenţia de a trece ilegal frontiera, la acea dată fiind dispusă cercetarea în stare de libertate pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei.
Poliţiştii de frontieră timişeni au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză şi cercetării acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.