Franța, Europa, România

Ignorând diferitele determinări ce nu fac decât să îngrădească libertatea de expresie a unor cercetări academice sau a celor din laboratoarele partidelor, cartea domnului Bogdan Călinescu m-a făcut să înțeleg mult mai ușor declinul unei țări care, cândva, a fost chiar centrul lumii, spațiul privilegiat unde se stabileau diferitele tendințe politice sau artistice, reverberând apoi în întregul areal european și nu numai, după cum s-a putut constata, pentru noi, încă din secolul al XIX-lea, când franceza a contribuit în mod hotărâtor la reromanizarea limbii române, stabilindu-i profilul modern pe care ne bazăm și acum.

A fost o încercare teribilă, pe care nu toată lumea a trecut-o cu seninătate, după cum se poate observa din multele pagini ale lui Caragiale.

Plecat în 1990 la Paris pentru a studia în unul din polii de putere ai lumii, autorul a constatat foarte repede că fascinația centrului și realitatea acestuia nu se suprapuneau, astfel că, treptat, a devenit printre ”cei mai înverșunați critici ai sistemului politic și economic francez”, ținta preferată fiind statul, prima parte a volumului  intitulându-se fără echivoc – Acest stat care ucide Franța. Autorul arată că răul cronic al etatizării alarma politicienii încă din perioada interbelică, dar toate reformele au adus doar mai mulți funcționari, mai multe ”comitete și comiții”, ce nu fac decât să blocheze inițiativele, să consume resursele și să genereze corupție. Ravagiile statului ,,protector” sunt prezentate elocvent, Bogdan Călinescu (Nicolas Lecaussin pentru francezi) considerând că, orice s-ar spune, corectitudinea politică este doar un paravan atent ornamentat, care însă falsifică perspectivele analitice și generează soluții păguboase.

De asemenea, diversele clișee atât de ușor răspândite prin mass-media sunt demontate exemplar.

De pildă, se afirmă foarte des că ”Bogații sunt din ce în ce mai bogați, iar săracii din ce în ce mai săraci.” Autorul precizează că, dimpotrivă, ”cifrele se încăpățânează să arate contrariul.

De aproape 20 de ani, mondializarea a contribuit la scăderea nivelului de sărăcie în 24 de țări în curs de dezvoltare, care numără aproape trei miliarde de locuitori”, această dezvoltare fiind chiar mai accelerată ”în țările care au scăpat de dictaturi și de socialism.”

Cercetătorul constată că statul francez ”stă la originea fracturii sociale între angajații din sectorul public și cel privat”, întreține ”o armată de funcționari în domeniul educației naționale, în timp ce nivelul învățământului nu contenește să scadă”, contribuind decisiv la pierderea locului pe care țara l-a avut în lume. O idee fundamentală a cărții, ce ar trebui să dea de gândit politicienilor, este formulată tranșant: ”Cu cât mai puțin stat, cu atât mai bine.”

Autor: Dorin Murariu