Formațiunile politice care au amplasat bannere electorale în Lugoj au termen până astăzi să le coboare de pe stâlpi, după ce Primăria Lugoj a emis o somație, semnată de arhitectul șef al orașului Dinel Mazilu și de către primarul Francisc Boldea, care a fost transmisă către PSD, USR, PMP și PRO România.
”Având în vedere faptul că ați amplasat elemente de publicitate politică pe domeniul public și privat al municipiului Lugoj, fără respectarea normelor legale, respectiv fără autorizație de construire, vă somăm ca până joi, 20 august 2020 să demontați respectivele elemente. În caz contrar veți fi sancționați contravențional cu amendă cuprinsă de la 1000 până la 10.000 de lei în conformitate cu Legea 185/2013, republicată, Art. 48, litera a”, se precizează în somație.
Cele patru formațiuni politice nu dețin autorizațiile necesare, iar printre acestea se numără inclusiv partidul primarului Francisc Boldea, PSD, care este condus la Lugoj de către… Francisc Boldea. Așadar acesta a reușit performanța să se someze singur și tot singur să își spună că a încălcat legea.
Adresa primăriei vine după ce candidatul PNL, Claudiu Buciu a cerut administrației locale dovada că bannerele amplasate pe domeniul public au autorizațiile necesare.
Cu siguranță însă că nici una dintre formațiunile politice somate nu își va înlătura, până în 28 august, data la care va începe oficial campania electorală, afișele, mash-urile și bannerele din oraș.
Corect este sa spuneti ca si PNL-ul a incalcat legea. Au primit si ei somatie dar va este frica sa scrieti.