Evenimentul a avut loc vineri, 6 aprilie, de la orele 11.00 şi a debutat cu o paradă tradiţională, cu peste 50 de copii şi oameni. Aceasta s-a deplasat pe traseul strada Caransebeşului, Nicolae Bălcescu, Piaţa I. C. Drăgan, 20 Decembrie 1989 și acțiunea a continut apoi în fața Primăriei Municipiului Lugoj, unde copiii Centrului Comunitar de Sprijin din localitatea Măguri și-au arătat măiestria între-ale dansului și ale cântatului.
Evenimentul a avut loc vineri, 6 aprilie, de la orele 11.00 şi a debutat cu o paradă tradiţională, cu peste 50 de copii şi oameni. Aceasta s-a deplasat pe traseul strada Caransebeşului, Nicolae Bălcescu, Piaţa I. C. Drăgan, 20 Decembrie 1989 și acțiunea a continut apoi în fața Primăriei Municipiului Lugoj, unde copiii Centrului Comunitar de Sprijin din localitatea Măguri și-au arătat măiestria între-ale dansului și ale cântatului. La sfârşitul paradei au fost aruncate pe râul Timiş flori, coroniţe şi lumânări ca o ofrandă pentru rromii morţi din timpul celui de-al doilea Război Mondial.
Ziua Internaţională a Rromilor a fost adoptată în urmă cu 41 de ani. În zilele de 6 – 8 aprilie 1971, la Londra, a avut loc reunirea la nivel internaţional a organizaţiilor rromilor din toată lumea, în cadrul Primului Congres al rromilor. Atunci au fost puse bazele Uniunii Internaţionale a Rromilor, iar data de 8 aprilie a devenit cunoscută ca ”Ziua Internaţională a Rromilor”.
”În această zi am sărbătorit “Ziua Internaţională a Rromilor” şi împlinirea celor 41 de ani de la primul Congres Mondial al rromilor din lume, care a avut loc la Londra, când s-a adoptat “Ziua Internaţională a Rromilor”, steagul rromilor şi imnul “gelem, gelem”, ne-a declarat Adrian Rădulescu, șeful Centrului Comunitar de Sprijin din localitatea Măguri.