Ziua Mondială a Diabetului a fost marcată la Lugoj joi, 14 noiembrie, prin testarea gratuită a glicemiei. Zeci de persoane și-au făcut gratuit testul, în fața Primăriei Lugoj, unde a fost amenajat special un asemenea loc.
>Ziua Mondială a Diabetului a fost marcată la Lugoj joi, 14 noiembrie, prin testarea gratuită a glicemiei. Zeci de persoane și-au făcut gratuit testul, în fața Primăriei Lugoj, unde a fost amenajat special un asemenea loc.
„Clubul Lions „Ana-Lugojana” a dorit să marcheze Ziua Mondială a Diabetului printr-o acțiune în care s-a luat gratuit glicemia cetățenilor orașului. Acțiunea a început la ora 18.00, iar până la ora 19.00 au fost testate un număr de 110 persoane.>Scopul acţiunii este creşterea cuantumului informaţional al populaţiei cu privire la factorii de risc, simptomele dar şi prevenirea acestei maladii”, a declarat Simona Marinescu, președinta Clubului Lions „Ana-Lugojana” din Lugoj.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului se aprind lumini albastre care îmbracă clădiri şi monumente istorice din toată lumea, simbolizând speranţa luptei împotriva acestei maladii. Lugojul s-a alăturat marilor oraşe care au celebrat această zi, Primăria Municipiului „purtând” lumina de culoare albastră.
Consultații oftalmologice gratuite – următoarea acțiune
În data de 17 noiembrie, începând cu ora 10.00, tot în faţa Primăriei Municipiului Lugoj, va fi prezentă o caravană pentru consultaţii oftalmologice gratuite.
„Lugojenii vor putea fi consultaţi de către un medic specialist oftalmolog, care le va prescrie în caz de necesitate, un tratament corespunzător sau dioptria necesară ochelarilor de vedere”, a mai adăugat Simona Marinescu.
{gallery}ClubLions14112013{/gallery}