Cluj-Napoca a găzduit la Sala Polivalentă, în perioada 24-28 iunie, un important eveniment organizat pentru persoanele cu dizabilităţi, competiţia internaţională paralimpică la tenis de masă, International Table Teninis (Ritto) 2015.
Clubul sportiv al handicapaţilor fizic MARATON’93 din Lugoj a fost reprezentat în cadrul concursului de patru concurenţi, dintre care trei au reuşit să obţină rezultate spectaculoase pentru ca la final să urce pe podium.
În urma competiţiei, punctele cumulate au adus victoria Dorinei Vărgatu, care a obţinut medalie de bronz la individual, lui Victor Doană, ce a fost recompensat cu medalia de argint la echipe şi Marioarei Stănescu, care s-a întors acasă cu medalie de bronz la echipe.
Rezultatele obţinute în cadrul evenimentului sportiv Ritto 2015 reprezintă un pas important pentru calificarea celor trei sportivi la Paralimpiada de la Rio de Janeiro.
Concursul a adus laolaltă 110 sportivi cu dizabilităţi, din 23 de ţări de pe mapamond: Bulgaria, Taipei, Japonia, Chile, Peru, Statele Unite, Marea Britanie, Serbia, Muntenegru, Elveţia, Suedia, Israel, Slovacia, Cehia, Grecia, Norvegia, Liban, Croaţia, Rusia, Irlanda, Canada, Polonia şi România.