Ziua de 6 ianuarie marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii Mântuitorului Iisus Hristos.
Credincioşii greco-catolici din Coşteiu au prăznuit Botezul Domnului sau Boboteaza iar, la finalul slujbei din biserică au pornit cu toţii, în frunte cu preotul şi primarul localităţii, spre albia râului Bega, locul unde se aruncă crucea de lemn în apă spre a fi recuperată de un credincios care se avântă după ea.
Acest gest simbolizează în tradiţia creştină, împăcarea omului cu apa, unul dintre elementele primordiale vieţii.
“Obiceiul datează de sute de ani. Aruncatul crucii în apă, pe lângă purificare, se doreşte a fi o împăcare a omului cu natura. Apa este un element foarte puternic, prezent în rugăciuni ca şi focul. Pot să fie nişte elemente dătătoare de viaţă, ocrotitoare ale vieţii, dar şi unele devastatoare, ori, prin această relaţie încercăm să le facem mai bune. Gestul tânărului care scoate crucea, simbolizează recuperarea simbolului credinţei creştine din mâinile naturii”, ne-a declarat preotul Inocenţiu Lungu, parohul bisericii greco-catolice din Coşteiu.
Tânărul Claudiu Nicoli, a fost singurul care a intrat în apa îngheţată spre a avea noroc tot anul, aşa cum se zice din bătrâni.
După ritual, cei aproape 40 de credincioşi prezenţi, au luat Agheasma Mare, pe care trebuie să o bea timp de opt zile, până la sfârşitul Praznicului pe 13 ianuarie.
Restul se păstrează la loc de cinste şi se bea pe nemâncate doar în perioada postului sau a marilor sărbători. Pentru a lua Agheasma Mare și credincioșii lugojeni au luat astăzi cu asalt toate bisericile de pe raza municipiului.